Acasă Politic Bucuresti: Teodor Melescanu considera “putin probabila” posibilitatea ca PSD sa pastreze sefia...

Bucuresti: Teodor Melescanu considera “putin probabila” posibilitatea ca PSD sa pastreze sefia Senatului

DISTRIBUIȚI

105778 – 23112011– Senatorul PNL Teodor Meleşcanu susţine că, după ce actualul şef al Senatului, Mircea Geoană, a fost exclus din PSD, e „puţin probabil” ca social-democraţii să păstreze funcţia respectivă, dacă se va ajunge la un vot în Senat, unde puterea are un plus de trei voturi. Legat de ceea ce se va întâmpla cu funcţia de preşedinte al Senatului, Teodor Meleşcanu crede că există două posibilităţi. “Prima este ca domnul Geoană, în urma deciziei de excludere şi bazându-se şi pe prevederile din regulamentul Senatului, să renunţe la această funcţie şi să se deschidă succesiunea, funcţia să devină vacantă. PSD evident o să propună un candidat, noi evident o să-l sprijinim, dar până la urmă vom ajunge la aritmetica parlamentară, unde majoritatea are un mic avans de trei voturi.

 Asta este o variantă. A doua variantă posibilă este ca Mircea Geoană, folosind şi alte prevederi, să conteste şi să nu părăsească funcţia, ceea ce probabil că va duce la o perioadă de contestări, în care se vor implica toate mijloacele posibile pentru bătălia la preşedinţie. Această chestiune ar crea probleme şi Senatului, dar mai ales ar crea probleme alianţei noastre. Ar fi o variantă care vine în contradicţie cu prevederile Statutului, dar în acelaşi timp, s-ar putea folosi şi alte prevederi referitoare la stabilitate, prevederea din Constituţie că preşedintele Senatului e ales pe patru ani. Cred că e greu să avem un preşedinte al Senatului care să fie independent. Se poate însă să fie asumat de către alte formaţiuni politice şi atunci se poate proceda la o vacantare şi la o alegere, dar care să privească aceeaşi persoană”, a spus Meleşcanu, citat de RFI.

“Din punctul meu de vedere, şefia Senatului s-a împărţit pe baza negocierilor dintre PSD şi PDL, atunci când au fost împreună la guvernare şi s-a hotărât ca PD-ul să ia Camera Deputatilor, iar PSD-ul să ia Senatul. Dar dacă se păstrează termenii acestei înţelegeri, atunci da, ar trebui să rămână PSD-ului. (…) Singura problemă delicată este că până la urmă se ajunge la un vot, preşedintele Senatului trebuie să fie ales, nu se poate face un transfer fără un vot. Aritmetica parlamentară ne arată că la ora actuală, coaliţia guvernamentală are trei voturi în plus, ceea ce face puţin probabilă o asemenea variantă”, a adăugat senatorul PNL.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca PNL să propună un candidat propriu pentru şefia Senatului, Teodor Meleşcanu a afirmat. “După părerea mea este exclus. Suntem într-o alianţă cu PSD şi decizia pe care am adoptat-o de la bun început, odată cu apariţia acestei dispute din PSD a fost aceea de a sprijini poziţia PSD, ceea ce mi se pare o chestiune firească atunci când te afli în alianţă.” – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.