Acasă Politic Chişinău: Comuniştii moldoveni au ratat şansa de a reveni la guvernare

Chişinău: Comuniştii moldoveni au ratat şansa de a reveni la guvernare

DISTRIBUIȚI

105547 – 15112011 – Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) a eşuat în alegerea preşedintelui ţării, în calitate de scop intermediar, dar şi-a menţinut poziţia de coaliţie de guvernământ pentru o perioadă nedefinită, în calitate de scop prioritar. În acelaşi timp, opoziţia parlamentară, Partidul Comuniştilor (PCRM) şi-a atins scopul intermediar de a nu admite alegerea unui preşedinte din partea AIE, dar a ratat tare în privinţa scopului de bază de a reveni la guvernare prin declanşarea alegerilor parlamentare anticipate, comentează Info Prim, preluată de Prompt Media.

Rateul constă în faptul că PCRM nu a înaintat un candidat propriu pentru alegerile şefului statului, deşi a avut posibilitatea, şansa şi interesul s-o facă. În acest sens, AIE, de data aceasta, a câştigat duelul politic în faţa PCRM, readucând situaţia la status-quo-ul de până la stabilirea datei alegerilor. Nu se cunoaşte cu exactitate, dacă AIE a obţinut acest rezultat în mod colectiv, conştient, deliberat sau este efectul neînţelegerilor ordinare interne, contează până la urmă rezultatul. Aşa dar, AIE nu a înaintat niciun candidat la funcţia de şef al statului nici în „ceasul al doisprezecelea”. Motivul principal care stă la suprafaţă este că nu s-a găsit măcar o persoană care să întrunească numărul necesar de 61 de deputaţi susţinători. Motivele pentru care nu s-au găsit au fost discutate şi răs-discutate. Acum situaţia creată trebuie interpretată în mod oficial, ca pornind de la această interpretare să se stabilească ce au de făcut mai departe partidele parlamentare. Cel mai degrabă, AIE va susţine că, odată ce candidaţii nu au fost înaintaţi, înseamnă că „nunta nu a avut loc”, vorba liderului PL, Mihai Ghimpu, iar „mirii-partidele parlamentare” trebuie să stabilească altă dată a aceleiaşi „nunţi”. PCRM deja a declarat, prin deputatul Sergiu Sîrbu, care este expertul juridic de bază al fracţiunii, că situaţia poate fi tratată ca eşuare a primului tur de alegeri, de aceea urmează să fie stabilită data alegerilor repetate. „Parlamentul urmează să stabilească alegeri repetate şi dacă la alegeri repetate nu se înaintează candidaţi sau nu este ales preşedintele, apar circumstanţele de dizolvare a Parlamentului şi stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate”, a declarat presei Sergiu Sârbu.

În Parlament, însă, decide cel care are mai multe voturi şi acestea sunt formaţiunile din cadrul AIE. Cel mai degrabă că Alianţa va decide altfel decât îşi doreşte PCRM, PCRM va contesta decizia la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională va examina chestiunea, în termeni nu tocmai operativi, aşa cum prevede legislaţia, iar verdictul Curţii, la această etapă, nu poate fi prevăzut. Iar timpul trece, AIE îşi atinge scopurile, PCRM şi le îndepărtează. PCRM şi-ar fi creat o situaţie favorabilă, dacă, „la ceasul al doisprezecelea”, îşi înainta propriul candidat. Evident că acesta nu avea nicio şansă să treacă, dar PCRM nu este un partid naiv ca să spere şi nici nu acesta ar fi fost scopul. În felul acesta, la 18 noiembrie, sau peste două săptămâni, s-ar fi consumat, perfect legal, cele două etape ale alegerilor ordinare, iar alegerile repetate trebuiau stabilite pentru o dată nu mai târzie de 30 de zile. Peste 30 de zile situaţia s-ar fi repetat şi, poftim, PCRM, alegeri parlamentare anticipate obligatorii, imposibil de contestat pe cale legală.

În condiţiile când legislaţia nu prevede în mod expres cum trebuie interpretată situaţia când nu sunt înaintaţi candidaţi pentru alegerile preşedintelui ţării, putem conchide că în Republica Moldova criza politică va continua, poate la nivele mai înalte, având în calitate stimulent divergenţele ireconciliabile dintre coaliţia de guvernământ şi opoziţia parlamentară, pe de o parte, şi dintre componentele coaliţiei de guvernământ, pe de altă parte. Şi o parte, şi altă parte, împing situaţia, în mod inevitabil, spre alegeri parlamentare anticipate. Diferenţa este pe cât de repede sau pe cât de târziu vor fi anunţate acestea.- www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.