Acasă Politic Targu Mures: Consilier local al PDL de la Targu Mures gasit in...

Targu Mures: Consilier local al PDL de la Targu Mures gasit in incompatibilitate

DISTRIBUIȚI

105372 – 08112011 – Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţă că a constatat încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Liviu Emil Nicu Todoran, consilier local în cadrul Consiliului Local Târgu Mureş.

Potrivit reprezentanţilor ANI, în urma evaluărilor începute la data de 10 ianuarie 2011, s-a constatat că Todoran s-a aflat în stare de incompatibilitate, după cum urmează: 1.  începând cu data de 29 ianuarie 2009 şi până în prezent, întrucât deţine, simultan, atât funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local Târgu Mureş, cât şi funcţia de reprezentant al Consiliului Local Târgu Mureş în cadrul S.C. Compania Aquaserv S.A.; 2.   începând cu data de 4 mai 2010 şi până în prezent, întrucât deţine simultan atât calitatea de funcţionar public (comisar în cadrul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului Mureş, respectiv comisar şef în cadrul Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş), cât şi funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local Târgu Mureş; 3. în perioada 28 decembrie 2009 – 14 ianuarie 2010, întrucât a ocupat, simultan, atât funcţia de director coordonator adjunct la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş, cât şi funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local Târgu Mureş; 4.  în perioada 4 mai 2010 – 22 decembrie 2010, întrucât a deţinut, concomitent, atât calitatea de funcţionar public (comisar în cadrul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului Mureş, respectiv comisar şef în cadrul Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş), cât şi funcţia (de conducere) de vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al Partidului Democrat Liberal – Mureş. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.