106154 – 08122011 – Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, participă la cea de a 17-a Conferinţă a părţilor la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC) care are loc la Durban, Africa de Sud, în perioada 28 noiembrie – 9 decembrie, eveniment la care mai sunt prezenţi 20 de şefi de state şi prim-miniştri, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, precum şi reprezentanţi la nivel înalt a aproximativ 190 de ţări de pe mapamond.
În cadrul segmentului la nivel înalt, ministrul László Borbély, a susţinut joi un discurs cu privire la necesitatea unui acord global privind schimbările climatice care să intre în vigoare după expirarea protocolului de la
„Cuvântul cheie enunţat până acum de către toate personalităţile prezente a fost identificarea soluţiilor. Aşadar, această conferinţă trebuie să găsească soluţii şi să traseze liniile directoare care să intre în vigoare după expirarea protocolului de la
Făcând referire la întâlnirile şi discuţiile anterioare de la Bali, până la Cancun, fără a ocoli întâlnirea de la Copenhaga, ministrul Mediului şi Pădurilor a menţionat că, toate ţările implicate sunt conştiente de nevoile şi urgenţele ţărilor aflate în curs de dezvoltare, că există în prezent un amplu cadru tehnic de dezvoltare, dar că, bineînţeles, mai este mult de lucru pentru a pune în aplicare toată această arhitectură.
„La douăzeci de ani după momentul istoric al primei întâlniri de la
László Borbély a precizat că România, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, este mai dedicată ca niciodată, în stabilirea celei de-a doua perioade de angajament şi indiferent de actuala criză economică, ţara noastră va sprijini eforturile Uniunii Europene în susţinerea ţărilor aflate în curs de dezvoltare, cel mai important lucru în acest context fiind încrederea între Părţile implicate.
„Este nevoie să reuşim să îmbinăm flexibilitatea modalităţilor de lucru şi o abordare puternică în ceea ce priveşte obiectivele stabilite. Mecanisme flexibile, ţinte ambiţioase, cadru tehnic şi legislativ de angajament, toate acestea reprezintă modalităţi de înţelegere a problematicii schimbărilor climatice. Trebuie să înţelegem pe deplin că nu există soluţii miraculoase, ci doar un efort comun şi un lucru de echipă şi sunt de părere că trebuie să existe responsabilităţi diferenţiate, dar care urmăresc acelaşi interes”, a mai spus ministrul László Borbély.
Vorbind despre implementarea proiectelor în viitor, ministrul Mediului şi Pădurilor a reiterat că prioritatea numărul unu rămâne găsirea unei căi comune pentru un acord global care să ţină cont de situaţia actuală şi care să implice toate economiile mondiale, precizând totodată că această conferinţă este locul în care trebuie să se decidă o ţintă de reducere a emisiilor pentru anul 2050.
„Nimănui nu îi place austeritatea, dar trebuie să fim creativi pentru a trasa parteneriate puternice atât în sectorul privat, cât şi în cel public pentru obiective comune”, a subliniat László Borbély. – www.promptmedia.ro