Acasă Politic Bruxelles: Olanda se opune in continuare aderarii Romaniei la spatiul Schengen

Bruxelles: Olanda se opune in continuare aderarii Romaniei la spatiul Schengen

DISTRIBUIȚI

106295 – 14122011 – Pe 13 decembrie a. c. a avut loc, la Bruxelles, reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) – sesiunea afaceri interne, ocazie cu care a fost luat în discuţie subiectul aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. România a fost reprezentată la lucrările Consiliului JAI de ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş. Preşedinţia polonă a prezentat stadiul procesului de aderare, precum şi discuţiile purtate pe marginea acestui subiect cu ocazia Consiliului European, din 8-9 decembrie a. c. Astfel, au fost reiterate concluziile Consiliului European care au subliniat că: „toate condiţiile juridice au fost îndeplinite, pentru ca decizia cu privire la aderarea României şi Bulgariei să fie luată. Solicită Consiliului JAI să adopte această decizie cât mai curând posibil”.

 

 

În ciuda acestui apel, preşedinţia polonă a constatat că, datorită opoziţiei unui stat membru, proiectul de decizie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu poate fi adoptat.

Ministrul de Interne olandez a precizat că îşi menţine poziţia exprimată anterior şi că o eventuală flexibilizare ar putea surveni doar ca urmare a unui raport MCV intermediar pozitiv in februarie 2012. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.