Acasă Politic Bucuresti: ANI, certificata pentru Sistemul de Management al Securitatii Informatiei

Bucuresti: ANI, certificata pentru Sistemul de Management al Securitatii Informatiei

DISTRIBUIȚI

106427 – 19122011 – Agenţia Naţională de Integritate (ANI) este certificată, începând cu 15 decembrie a. c., pentru Sistemul de Management al Securităţii Informaţiei (S.M.S.I.), care îndeplineşte cerinţele Standardului SR ISO/CEI 27001:2006.

“Certificarea S.M.S.I. survine ca urmare a auditului efectuat la Agenţia Naţională de Integritate de S.C. Simtex – Organismul de Certificare S.R.L., societate acreditată de către RENAR (Asociaţia de Acreditare din România – Organismul Naţional de Acreditare). Domeniul de aplicabilitate pentru care s-a obţinut certificatul SR ISO/CEI 27001:2006 este asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale şi evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice”, se precizează într.un comunicat al ANI. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.