Acasă Politic Bucuresti: Cod de conduita pentru personalul implicat in gestionarea fondurilor europene

Bucuresti: Cod de conduita pentru personalul implicat in gestionarea fondurilor europene

DISTRIBUIȚI

106506 – 22122011 – Guvernul a adoptat miercuri Codul de conduită pentru evitarea situaţiilor de incompatibilitate şi conflict de interese de către personalul implicat în gestionarea programelor finanţate din fonduri europene nerambursabile, a anunţat ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban. Codul clarifică modul în care se aplică principiile şi regulile generale privind regimul incompatibilităţilor şi conflictelor de interese prevăzute în legislaţia naţională şi europeană în vigoare. El va fi inclus în Strategia Naţională anti-corupţie pe care o elaborează în prezent Ministerul Justiţiei în consultare cu toţi partenerii instituţionali. Prevederile Codul de conduită se aplică funcţionarilor publici, cu statut general şi special, demnitarilor, precum şi personalului contractual

din autorităţile statului cu atribuţii în gestionarea/implementarea/coordonarea programelor finanţate din fonduri europene nerambursabile.

Elementul de noutate îl constituie instituirea obligativităţii pentru categoriile de personal menţionate de a completa o declaraţie pe propria răspundere care să confirme că a luat cunoştinţă de situaţiile de incompatibilitate şi conflicte de interese reglementate de legislaţia în vigoare. Se instituie, de asemenea, obligativitatea unui angajament de a nu presta activităţi susceptibile să genereze conflicte de interese sau incompatibilităţi. În cazul nerespectării obligaţiilor legale, intervine răspunderea disciplinară, civilă sau penală, în condiţiile legii.  

”Acest document constituie noul instrument cu caracter de prevenţie care va sta la baza activităţilor pe care le desfăşoară personalul implicat în domeniu. Este un îndrumar, este un set de recomandări însoţit de exemple practice de conduită susceptibile de a genera conflicte de interese, incompatibilităţi menit să ajute atât personalul din sistem, cât şi beneficiari”, a declarat ministrul Leonard Orban.

Deşi nu se aduc reglementări noi în materia conflictului de interese şi incompatibilităţilor Codul de conduită va ajuta personalul cu atribuţii în gestionarea de fonduri europene să înţeleagă mai bine situaţiile care pot genera incompatibilităţi şi conflicte de interese. Prevederile Codului de conduită nu îi vizează pe beneficiarii proiectelor cu finanţare europeană, dar îi vor ajuta să sesizeze eventuale situaţii de acest gen la nivelul diferitelor structuri de autorităţi de management sau organisme intermediare. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.