Acasă Politic Bucuresti: Zece bucuresteni retinuti pentru santaj, lipsire de libertate si abuz in...

Bucuresti: Zece bucuresteni retinuti pentru santaj, lipsire de libertate si abuz in serviciu

DISTRIBUIȚI

106448 – 20122011 – Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)– Serviciul Teritorial Bucureşti au destructurat un grup infracţional organizat constituit în scopul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal şi abuz în serviciu, care acţiona pe raza municipiului Bucureşti.

        Potrivit peocurorilor, învinuitul Aurelian Ciucă Aurelian, împreună cu învinuiţii Ovidiu Tinichez, Emil Sburlea, Leonard-Dumitru Stoica, Radu Nae, Cristian Stan, Dumitru Năstase şi Tomiţă-Ştefan Gîlice au determinat, prin violenţă şi ameninţare, pe un administrator al trei societăţi comerciale, având ca obiect de activitate construcţii şi consultanţă în construcţii, să le plătească în mod constant sume considerabile de bani, cu titlul  de împrumut şi dobânzi nedatorate în realitate.

        Fiind ameninţată şi agresată constant de către membrii grupării, victima a încheiat contractele de împrumut cu garanţie imobiliară şi le-a plătit acestora, în numerar sau prin virament în conturi bancare, diferite sume de bani.

         Tot în contul acestor datorii inexistente, învinuiţii au folosit fără drept şi au refuzat să restituie trei autoturisme achiziţionate în sistem de leasing de către partea vătămată.

        Acţionând în aceeaşi manieră, Ciucă împreună cu alte persoane, prin violenţe şi ameninţări, au constrâns alte două părţi vătămate, din care una de profesie avocat, să le plătească mai multe sume de bani.

        Activitatea infracţională a membrilor grupării a fost sprijinită de către Radu Nae Radu, agent principal în cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care, în virtutea funcţiei deţinute, a furnizat învinuiţilor date cu caracter confidenţial, din bazele naţionale de date.

         Prin faptele săvârşite, învinuiţii au cauzat un prejudiciu de peste 1.000.000 de euro.

La sediul D.I.I.C.O.T. au fost aduse în vederea audierii zece persoane. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.