Acasă Politic Schimbarile climatice dezbatute la nivel mondial in Africa de Sud

Schimbarile climatice dezbatute la nivel mondial in Africa de Sud

DISTRIBUIȚI

106036 – 05122011 – Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, participă la Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice, care se desfăşoară în perioada 28 noiembrie – 9 decembrie 2011 la Durban, Republica Africa de Sud. Evenimentul include cea de-a 17-a Conferinţă a Părţilor la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) şi ce-a de a 7-a Conferinţă a părţilor la Protocolul Kyoto.

Obiectivul principal al Conferinţei asupra Schimbărilor Climatice îl reprezintă continuarea şi progresul negocierilor privind cooperarea pe termen lung în domeniul schimbărilor climatice, în perspectiva perioadei post-2012, când prima perioadă de angajament prevăzută de Protocolul de la Kyoto va expira. Totodată, posibilitatea unei a doua perioade de angajament sub protocol şi condiţionalităţile acestuia vor constitui unul dintre subiectele majore de dezbatere în cadrul conferinţei.

În perioada 7 – 9 decembrie se va desfăşura segmentul la nivel înalt, la care urmează să participe miniştri şi conducători de delegaţii din statele Părţi la Convenţie şi/sau Protocol. Acest segment îşi va desfăşura lucrările sub forma unor declaraţii în plen privind aspectele importante ale schimbărilor climatice şi evaluarea progreselor la nivel naţional, regional şi internaţional, adaptarea la efectele schimbărilor climatice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dezvoltarea durabilă şi posibilele angajamente şi activităţi necesare în acest domeniu în perioada post-2012.

Înainte de întâlnirile la nivel înalt, ministrul Mediului şi Pădurilor din România, László Borbély, a declarat că ”este foarte important pentru Uniunea Europeană ca în aceste zile să se finalizeze un acord care să însemne reguli clare şi stricte pentru viitor, iar pentru România este foarte importantă reportarea unităţilor certificate pentru perioada următoare”. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.