Acasă Politic Bucureşti: PDL îşi însuşeşte, firesc, recomandările preşedintelui Băsescu

Bucureşti: PDL îşi însuşeşte, firesc, recomandările preşedintelui Băsescu

DISTRIBUIȚI

106937 – 12012012 – Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, susţine că noua lege a sănătăţii trebuie dezbătută în Parlament, dată fiind importanţa prevederilor din acest proiect pentru toţi cetăţenii, însuşindu-şi astfel punctul de veder al preşedintelui Traian Băsescu. Voinescu a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că dezbaterile publice pe acest nou proiect de lege pot fi prelungite până la 60 de zile, pentru a se contura o concluzie cu privire la proiectul elaborat de minister. El a adăugat că PDL speră ca până la jumătatea lunii februarie dezbaterile publice să fie finalizate. „Apoi, în Parlament, să avem dezbaterile obişnuite în comisii şi să mergem cu legea în plen. Am înţeles că sunt voci la UDMR care doresc, conform legii, evident, prelungirea termenului de dezbatere

 a legii la 60 de zile. Sigur că este o idee asupra căreia trebuie să reflectăm cu atenţie pentru că, iată, această lege stârneşte dezbaterea publică. E normal să fie aşa, este de aşteptat să fie aşa, pentru că nu cred că în această legislatură a fost vreo lege mai importantă ca Legea sănătăţii”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al PDL. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.