Acasă Politic Bucureşti: Se îngroaşă gluma

Bucureşti: Se îngroaşă gluma

DISTRIBUIȚI

107047 – 17012012 – Până acum, petiţia prin care USL îndeamnă cetăţenii să se pronunţe cu privire la suspendarea din funcţia de preşedinte al României a lui Traian Băsescu a fost semnată de peste 50.000 de persoane. USL a demarat, după cum se cunoaşte, online campania de strângere de semnături pentru demiterea lui Traian Băsescu, prin crearea unui formular online în care românii pot semna. Acesta este primul pas al campaniei, urmând ca el să fie continuat de organizaţii în fiecare localitate din ţară. „Românii au ieşit în stradă să arate că nu mai vor sa îl accepte ca preşedinte al ţării pe Traian Băsescu. USL vrea o Românie corectă, o Românie a bunului-simţ, iar primul pas este înlăturarea preşedintelui şi organizarea de alegeri anticipate

pentru un parlament legitim. În prezent, majoritatea parlamentară nu mai reflectă voinţa majorităţii românilor, aşa că această acţiune este singura cale prin care putem pune presiune democratică pe actuala conducere a ţării. Ieşirea din criză se va putea face doar prin schimbarea lui Traian Băsescu şi prin alegeri anticipate parlamentare”, se arată într-un comunicat al USL. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.