108524 – 07032012 – Deputaţii Csilla-Mária Petö, secretară a Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, şi Mariana Câmpeanu, membră a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, vor participa, pe 8 martie, la reuniunea pe tema „Remuneraţie egală pentru muncă cu valoare egală”, organizată de Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen a Parlamentului European.
Evenimentul îşi propune să marcheze Ziua Internaţională a Femeii. Participanţii sunt invitaţi să schimbe opinii şi bune practici în reglementarea reducerii diferenţei dintre veniturile salariale ale femeilor şi bărbaţilor şi să identifice posibile măsuri pentru combaterea cauzelor acesteia. La dezbatere vor lua parte reprezentaţi ai parlamentelor naţionale din statele membre şi din statele candidate la Uniunea Europeană, europarlamentari şi reprezentanţi ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, va deschide lucrările reuniunii. – www.promptmedia.ro