Acasă Politic Bruxelles: Socialistii europeni vor bogatie nu austeritate

Bruxelles: Socialistii europeni vor bogatie nu austeritate

DISTRIBUIȚI

108387 – 02032012 – Partidul Socialistilor Europeni (PES) a trimis o scrisoare deschisa Consiliului European, prin intermediul careia atrage atentia decidentilor UE ca masurile de consolidare fiscala trebuie sa fie obligatoriu insotite de investitii pentru stimularea cresterii economice si crearea locurilor de munca.

            Taierile bugetare nu sunt raspunsul de care economia europeana sau cetatenii europeni au nevoie. Europa are nevoie urgenta de o strategie coerenta de investitii care sa stimuleze cresterea, considera socialistii europeni.

            „Cresterea este singura cale de iesire din aceasta criza. Acest lucru a fost valabil in prima faza a crizei economice si este valabil si in continuare. Socialistii europeni sustin o alternativa a stangii moderne, prin care Europa sa iasa din cercul vicios al masurilor de austeritate. Am reusit in sfarsit sa introducem cresterea economica si crearea locurilor de munca inapoi pe agenda europeana. Acum, trebuie sa ne asiguram ca sunt implementate masurile potrivite si ca se vor intreprinde actiuni reale. Rezolvarea nu se poate limita la aceleasi masuri care a cauzat si a perpetuat criza”, se arata in scrisoarea PES.

            Reducerea somajului si stimularea cresterii economice sunt conditii esentiale pentru ca Europa sa invinga criza, sa creasca standardele de viata ale cetatenilor europeni si sa reduca gradul de indatorare. Aceste obiective nu pot fi atinse daca, pe langa consolidarea fiscala, nu se aplica si o strategie bazata pe investitii, care sa ajute Europa sa depaseasca aceasta criza ecoonomica, se mai arata in scrisoarea socialistilor europeni. Fiecare ban investit in mod inteligent in economia reala va genera atat efecte pozitive asupra economiilor nationale, cat si efecte pozitive la nivel social asupra cetatenilor.

            Printre sursele de finantare pe care socialistii le propun se numara aplicarea Taxei pentru Tranzactiile Financiare (care ar putea genera sute de miliarde de euro in urmatorii zece ani), introducerea sistemelor de impozitare pe baza progresiva si o reforma accentuata a bugetului UE.

Partidul Socialistilor Europeni propune, de asemenea, o serie de prioritati pentru o dezvoltare sustenabila, precum investitii in sistemele de educatie si facilitarea integrarii tinerilor pe piata muncii; stimularea sistemelor de sanatate si protectie sociala; investitii in sectorul energiilor regenerabile si eficientei energetice. – www.promptmedia.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.