Acasă Politic Bruxelles: Traian Basescu a semnat Tratatul pentru stabilitate, cooperare si guvernare in...

Bruxelles: Traian Basescu a semnat Tratatul pentru stabilitate, cooperare si guvernare in Uniunea Europeana

DISTRIBUIȚI

108367 – 02032012 – Presedintele Traian Basescu a semnat vineri Tratatul pentru stabilitate, cooperare si guvernare in Uniunea Europeana.  Singurele tari care nu au fost de acord cu asa-numitul pact fiscal sunt Marea Britanie si Republica Ceha. Tratatul este menit a aduce mai multa coordonare si stabilitate, impunand reguli stricte privind deficitul si cheltuielile bugetare, precum si datoriile publice. Cancelarul german, Angela Merkel, a descris pactul fiscal drept un „salt urias”, primul pas spre stabilitatea uniunii, potrivit BBC News. La randul sau, presedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a declarat ca acest tratat va ajuta la prevenirea unei noi crize a datoriilor, in timp ce restaurarea increderii in viitorul zonei euro va conduce la crestere economica si crearea de locuri de munca.

 

La putin timp dupa semnarea tratatului, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a spus ca este o declaratie politica puternica din partea UE. Pactul, a spus presedintele Comisiei Europene, a imbunatatit „permanenta” euro, in ciuda tuturor „profetiilor negative”.

In ziua a doua a summit-ului de primavara a Consiliului European, in urma semnarii tratatului, se vor continua discutiile pe tema situatiei economice din Europa, dupa ce, in prima zi a summit-ului, s-a hotarat sa se ofere Greciei doar jumatate din suma totala a noului pachet de sprijin financiar (130 de miliarde de euro). Decizia a fost luata deoarece Grecia nu a indeplinit toate cele 38 de tinte necesare acordarii intregului pachet, dar si pentru ca se asteapta decizia investitorilor privati in obligatiuni elene. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.