Acasă Politic Bucuresti: Consiliul Concurenţei considera ca modificarea Legii taximetriei incalca principiile liberei concurente

Bucuresti: Consiliul Concurenţei considera ca modificarea Legii taximetriei incalca principiile liberei concurente

DISTRIBUIȚI

109148 – 30032012 – Consiliul Concurenţei consideră că modificarea Legii taximetriei prin stabilirea unor tarife unice pentru operatori şi interzicerea efectuării curselor în afara localităţii în care este emisă licenţa de transport ar încălca principiile liberei concurenţe. „Consiliul Concurenţei consideră că existenţa unor tarife unice ar fi în mod evident contrară intereselor utilizatorilor de astfel de servicii, atât în ceea ce priveşte existenţa unor preţuri corecte cât şi a asigurării unor servicii de calitate. Este, practic, imposibil de stabilit un tarif unic corect, în condiţiile în care costurile fiecărui operator privat sunt diferite, astfel că orice tarif ar fi calculat acesta ar fi arbitrar”, se arată într-un comunicat al autorităţii de reglementare în domeniul concurenţei.

 

Instituţia susţine că în prezent concesionarea serviciilor de transport în regim de taxi prin contracte de gestiune delegată s-a creat cadrul propice pentru o concurenţă loială prin preţ pe acestă piaţă, fără a depăşi limita maximă stabilită de autoritatea locală. Legea taximetriei, în forma actuală, nu îi împiedică pe operatori să modifice individual tarifele fără a depăşi o limită maximă stabilită de primărie. Sub această limită, operatorii pot practica orice tarif, în funcţie de costurile fiecăruia (tipul de carburant şi consumul realizat, dimensiunile autovehiculului, capacitatea portbagajului, dotarea sau nu cu aer condiţionat, abs-uri, alte aspecte ce ţin de confortul şi siguranţa pasagerului, amortizări, asigurări de răspundere civilă, salarii etc). Astfel, Consiuliul consideră că fiecare operator de taxi are costuri diferite şi trebuie să îşi determine în mod independent politica comercială, precum şi orice modificare a acesteia.

„Într-o economie de piaţă, singurele situaţii în care sunt admise preţuri fixe sunt cele în care activităţile se desfăşoară în regim de monopol, situaţie în care nu se regăseşte serviciul de transport de persoane în regim de taxi. În ceea ce priveşte invocarea, în sprijinul propunerii de tarife unice, a unor exemple din alte state, arătăm că în cele mai multe cazuri este vorba de fapt de tarife maxime sau recomandate, nu de tarife unice”, se precizează în comunicat.

Potrivit Comsiliului Concurenţei, statele care în trecut au acceptat tariful unic, lucrează în prezent pentru eliminarea acestuia

Totodată, gradul de concurenţă în aceste pieţe este deja afectat de existenţa limitării administrative a numărului de autorizaţii taxi, iar Consiliul Concurenţei consideră că o astfel de măsură este de asemenea în dezavantajul consumatorilor, deoarece determină atât creşterea tarifelor cât şi a timpilor de aşteptare, doi dintre parametrii de baza ai acestui serviciu.

În acest sens, Consiliul Concurenţei a solicitat de mai multe ori eliminarea acestei prevederi, respectiv stabilirea unui număr maxim de licenţe de către autoritatea publică locală din Legea taximetriei.

Potrivit, autorităţii de concurenţă în statele în care numărul de licenţe este plafonat, acestea se acordă în mod transparent şi nediscriminatoriu, în multe cazuri chiar prin licitaţie publică, în schimbul unor redevenţe care pot ajunge la niveluri considerabile. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.