Acasă Politic Moscova: Putin castiga fara drept de apel un nou mandat de presedinte...

Moscova: Putin castiga fara drept de apel un nou mandat de presedinte al Rusiei

DISTRIBUIȚI

108425 – 05032012 – Cel mai influent om politic al Rusiei, Vladimir Putin a câştigat alegerile prezidenţiale cu aproape 64 la sută din voturi, potrivit rezultatelor aproape definitive anunţate de Comisia Electorală Centrală. După numărarea a 99% din voturi, Putin a câştigat 63,7% din voturi. Vladimir Putin a fost reales preşedintele Rusiei pentru a treia oară. Spre deosebire de primele două mandate, care au durat câte patru ani, acesta se va termina peste şase ani. Comisia Electorală Centrală va comunica rezultatele finale în curând, dar nimeni nu se mai aşteaptă la o răsturnare de situaţie. Victoria lui Putin a fost sărbătorită de peste o sută de mii de ruşi în stradă. În mijlocul mării de susţinători, Vladimir Putin a fost copleşit de emoţii.

Cu greu şi-a putut stăpâni lacrimile premierul Federaţiei Ruse. „Mulţumesc tuturor celor care aţi spus un „Da” pentru Marea Rusie! V-am spus eu că vom învinge?” În vreme ce Vladimir Putin şi Dimitri Medvedev îşi salutau susţinătorii, ceilalţi politicieni înscrişi în cursa pentru fotoliul de preşedinte al Rusiei contestau scrutinul. Cei patru contracandidaţi ai lui Vladimir Putin au fost comunistul Ghennadi Ziuganov (al doilea în sondaje), populistul Vladimir Jirinovski, miliardarul Mihail Prohkorov şi Serghei Mironov. Nu toţi adversarii lui Putin au aşteptat să se închidă urnele ca să spună că alegerile au fost fraudate. Trei activiste ale mişcării ucrainene FEMEN s-au dezbrăcat şi au scandat împotriva actualului premier într-o secţie de votare. Cei mai mulţi ruşi însă au văzut în scrutinul de ieri un prilej de sărbătoare. Aşa că s-au dus la vot cu muzicanţi, băutură şi multă voie bună. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.