Acasă Politic Numarul incendiilor de vegetatie, in continuare la cote alarmante .

Numarul incendiilor de vegetatie, in continuare la cote alarmante .

DISTRIBUIȚI

108925 – 22032012 – Deşi în cursul zilei de 20 martie, incendiile de vegetaţie uscată, mirişte şi litieră de pădure au scăzut uşor faţă de ziua precedentă, de la 415 la 370, în continuare numărul arderilor necontrolate se situează la cote alarmante. Principala cauză a izbucnirii acestora este lipsa de responsabilitate a unor cetăţeni, sau, în anumite cazuri, inconştienţa de care dau dovadă unii dintre concetăţenii noştri, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

De aceea, IGSU atrage atenţia încă o dată tuturor celor implicaţi asupra responsabilităţii de care trebuie să dea dovadă în ceea ce priveşte arderile de mirişti şi vegetaţie uscată.

Astfel, responsabilii din primării trebuie să ştie că, în conformitate cu Legea nr. 307 din 2006, privind apărarea împotriva incendiilor, au obligaţia de a ,,coordona organizarea permanentă a intervenţiei în caz de incendiu la nivelul unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă şi să asigure participarea la intervenţie a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă cu mijloacele din dotare şi conducerea intervenţiei, până la stingerea incendiului ori până la sosirea forţelor inspectoratului”, respectiv ,,să organizeze şi să execute, prin serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă, controlul respectării regulilor de apărare împotriva incendiilor la gospodăriile cetăţeneşti, precum şi să informeze populaţia cu privire la modul de comportare şi de intervenţie în caz de incendiu”.

Cetăţenii trebuie să ştie că arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează contravenţional, în conformitate cu H.G.R. nr. 537 din 06.06.2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei.

De altfel, un bărbat din localitatea Caşin, judeţul Bacău, a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 1.000 lei pentru că nu a supravegheat focul făcut în gospodărie pentru a distruge resturile vegetale. Incendiul s-a extins şi în altă curte, în total arzând aproximativ 800 mp de vegetaţie uscată.

În comuna Guşoieni din judeţul Vâlcea, o femeie a încercat să-şi igienizeze terenurile de vegetaţie folosind focul, însă a scăpat flăcările de sub control. Gestul său s-a soldat cu distrugerea acoperişului unei magazii din lemn. Pompierii militari au reuşit să limiteze valoarea pagubelor produse de incendiu, salvând bunuri în valoare de aproximativ 20.000 de lei. Proprietarei i s-a întocmit dosar penal pentru distrugere din culpă. – www.promptmedia.ro

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.