Acasă Politic Bucuresti: Ponta este dispus sa faca alta nominalizare in locul lui Alistar

Bucuresti: Ponta este dispus sa faca alta nominalizare in locul lui Alistar

DISTRIBUIȚI

109856 – 02052012Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că studiază documentele legate de Victor Alistar.

Ponta a spus că analizează, împreună cu Alistar şi cu juriştii USL, situaţia şi documentele legate de acesta.

Potrivit lui Ponta, din documentele pe care le are şi le-a prezentat Alistar, rezultă că nu ar fi probleme.

Premierul desemnat a menţionat însă că dacă vor fi elemente neclare, atunci va face, până luni, altă nominalizare.

Victor Alistar are interdicţie de a ocupa funcţii publice timp de trei ani, până în 7 august 2012, ca urmare a actului de constatare a incompatibilităţii sale, rămas definitiv în august 2009, iar alte litigii iniţiate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) se referă la alte situaţii, a precizat, miercuri, ANI.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat, marţi seară, că litigiul instituţiei sale cu Victor Alistar este încheiat, directorul executiv al Transparency International România aflându-se sub interdicţia de a ocupa o funcţie publică.

Victor Alistar este propus de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcţia de ministru delegat pentru strategii guvernamentale, transparenţă şi relaţii cu societatea civilă. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.