109853 – 02052012 – 40 de studenţi europeni din Austria, Germania, Italia, România şi Elveţia, membri ai Proiectului de Tineret pentru Dezarmare Nucleară (Youth Project for Nuclear Disarmament), se află în Viena între 26 aprilie şi 7 mai. Aceştia vor participa la discuţiile din cadrul Comisiei Preparatorie a Tratatului de Non-Proliferare Nucleară (NPT), în acelaşi timp desfăşurând acţiuni pentru creşterea conştientizării publice în ceea ce priveşte necesitatea abolirii armelor nucleare.
Delegaţia tinerilor va participa la dezbaterile Primului Comitet pentru Conferinţa de Revizuire a Tratatului de Non-Proliferare Nucleară. Participanţii vor avea posibilitatea să interacţioneze cu diplomaţi şi actori ai societăţii civile, să prezinte un discurs colectiv, să construiască şi să prezinte o expoziţie la Centrul Internaţional din Viena şi să organizeze acţiuni publice.
Proiectul de Tineret pentru Dezarmare Nucleară de la Comisia Preparatorie NPT este un proiect comun dezvoltat de 11 organizaţii europene, coordonat de Bang Europe, Nuclear Age Peace Foundation Geneva şi Asociaţia MILMUN şi este finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune. Proiectul este susţinut de asemenea de Abolition 2000 şi de Campania
Internaţională pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN). – www.promptmedia.ro