Acasă Politic Bruxelles: Europarlamentarii PNL incearca sa repare imaginea externa a Romaniei

Bruxelles: Europarlamentarii PNL incearca sa repare imaginea externa a Romaniei

DISTRIBUIȚI

111668 – 10072012 – Europarlamentarii liberali Norica Nicolai şi Ramona Mănescu au adresat, marţi, două scrisori de informare privind situaţia politică din România vicecancelarului german, Phillipp Roesler şi vicepremierul Marii Britanii, Nick Clegg. Cu această ocazie Norica Nicolai a declarat: „Am asistat cu indignare, în ultimele zile, la atacuri nedrepte împotriva României, bazate pe manipulări grosolane venite din partea PDL, cu scopul principal de a ne decredibiliza la nivel european. Dorim să îi asigurăm pe partenerii noştri europeni de faptul că în România existenţa democraţiei şi a statului de drept nu este condiţionată de păstrarea sau respingerea prin referendum a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României.

Este vorba de un proces democratic, perfect legal, după cum a hotărât şi Curtea Constituţională. Eforturile noastre, în următoarea perioadă, se vor îndrepta aşadar înspre reabilitarea imaginii ţării noastre la nivelul UE, cu scopul reparării daunelor ce au fost provocate cu bună ştiinţă de oameni ce au în <<fişa postului>> protejarea intereselor României”.

Ramona Mănescu consideră că nu este corect ca imaginea României să fie afectată, în plan internaţional, din cauza declaraţiilor false ale reprezentanţilor unui partid care nu poate accepta că a pierdut puterea: „Având în vedere deciziile de ieri ale Curţii Constituţionale care demonstrează încă o dată minciunile lansate de europarlamentarii PDL, la nivel european, am considerat necesar să transmitem informaţii corecte cu privire la situaţia reală din România. Liderii europeni trebuie să ştie că în ţara noastră nu a avut loc nicio lovitură de stat, niciun fel de derapaj de la democraţie şi că toate aceste acţiuni politice au fost perfect constituţionale. PDL a acţionat iresponsabil, dezinformând cu privire la schimbările de pe scena politică românească. USL nu a instigat niciodată liderii europeni la amestec în treburile interne ale României şi nici nu a cerut penalizarea ţării pentru derapajele generate de Traian Băsescu şi PDL”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.