Acasă Politic Bucuresti: IICCMER poate, din nou, sa sesizeze organele de cercetare penală

Bucuresti: IICCMER poate, din nou, sa sesizeze organele de cercetare penală

DISTRIBUIȚI

112052 – 26072012 – Guvernul a modificat, miercuri, cadrul legal de funcţionare a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Principala modificare vizează dreptul IICCMER de a sesiza organele de cercetare penală când sunt identificate crime şi abuzuri politice comise în intervalul 1945-1990. În cadrul Institutului vor putea lucra procurori şi personal specializat din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Potrivit hotărârii de guvern, care a fost adoptată în şedinţa de astăzi a Executivului, unul dintre scopurile IICCMER este „investigarea ştiinţifică şi identificarea crimelor, abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, precum şi sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sunt depistate situaţii de încălcare a legii”. IICCMER „adună date, documente şi mărturii cu privire la toate acţiunile care au lezat drepturile şi libertăţile omului în anii regimului comunist şi pe baza acestora sesizează organele de cercetare penală, indiferent de timpul şi de circumstanţele în care acestea s-au petrecut”. Totodată, Institutul prezintă activiştii de partid, militarii, angajaţii civili şi magistraţii care lucrau în cadrul aparatului represiv de partid şi de stat şi identifică abuzurile şi crimele săvârşite, ordonate sau inspirate de către persoanele care au ocupat aceste funcţii.

Potrivit aceleaşi hotărâri de guvern, în cadrul institutului va putea fi delegat personal specializat din Ministerul Public şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, a declarat cu această ocazie: „Prin această decizie a Executivului, Institutul îşi recapătă unul dintre scopurile esenţiale pentru care a fost creat, anume acela de a demara investigaţii specifice şi de a se adresa organelor în drept când sunt identificate infracţiuni grave comise în timpul regimului comunist. Alături de lucrători din Ministerul Public şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, vom putea, sper, identifica făptaşii pentru a-i aduce în faţa justiţiei”.

Prin adoptarea Legii nr. 27/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, infracţiunea de omor pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie, precum şi infracţiunile de genocid, împotriva umanităţii şi de război, indiferent de data comiterii lor, sunt imprescriptibile.

Modificarea operată astăzi de Executiv vine după ce Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a pierdut în februarie 2010, odată cu modificarea Hotărârii de Guvern (HG nr. 134/2010), dreptul de a sesiza organele de cercetare penală în cazul în care ar fi fost identificate crime şi abuzuri politice din perioada comunistă.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a fost înfiinţat prin comasarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi a Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc. IICCMER este o instituţie publică aflată în subordinea Guvernului României şi în coordonarea Primului-ministru.

Institutul are ca obiective analiza regimului comunist din România, coordonarea de programe educaţionale în domeniu şi constituirea unei arhive referitoare la exilul românesc. Totodată, IICCMER are în administrare, începând cu 2007, fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, unde va fi amenajat un memorial al victimelor comunismului. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.