Acasă Politic Bucuresti: Discutii despre Parteneriatul strategic Romania – SUA

Bucuresti: Discutii despre Parteneriatul strategic Romania – SUA

DISTRIBUIȚI

ponta16112470 – 14082012 – Prim-ministrul Victor Ponta l-a primit la Palatul Victoria, pe Philip Gordon, asistent al Secretarului de Stat american. Oficialul Departamentului de Stat s-a interesat de

evoluţiile politice recente din România şi a exprimat o serie de preocupări faţă de decizia Curţii Constituţionale a României de finalizare a procedurii referendumului, se arată într-un comunicat al Guvernului. Vizita lui Philip Gordon a fost încadrată în contextul interesului continuu al Statelor Unite pentru consolidarea Parteneriatului Strategic cu România şi pentru o evoluţie democratică, în spiritul valorilor euro-atlantice, a instituţiilor şi a societăţii româneşti. Au fost discutate subiectele care preocupă partea americană, apreciind că această vizită va contribui la o mai bună informare asupra evoluţiilor şi opţiunilor democratice din România. A fost subliniat interesul Guvernului României pentru ca instituţiile în drept să emită cât mai curând posibil decizii privind rezultatul final al referendumului, astfel încât agenda de priorităţi a României în plan economic şi social să poată avansa mai rapid. În ceea ce priveşte stadiul de implementare a obiectivelor Parteneriatului Strategic, ambele părţi au reafirmat importanţa menţinerii setului de priorităţi deja convenite. Premierul Ponta a reafirmat angajamentul clar al guvernului pentru acest Parteneriat ca pilon de bază al politicii externe a României. În acelaşi cadru, a fost făcută o scurtă informare asupra discuţiilor din aceste zile cu delegaţia comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, precum şi asupra obiectivelor Executivului în următoarele luni. La întâlnire au participat şi Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlătean, şi Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gitenstein. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.