– 112399 – 10082012 – Nostalgia vremurilor trecute mai cuprinde destul de des o mare parte dintre câmpulungeni. Şi nu puţini sunt cei care povestesc istoria ARO
cu emoţia unor copii, mai ales atunci când văd că din gloria unei uzine faimoase în țară și străinătate, a rămas astăzi doar un teren viran. Unul dintre personajele care îşi amintesc de ARO ca de o legendă este juristul Gheorghe Mitroiu, care a lucrat la fosta uzină mai bine de 20 de ani, iar pentru o vreme a fost în cadrul Atelierului Design ARO. Mitroiu povestește cu zâmbetul pe buze cum au decurs momentele în care secretarul general Nicolae Ceauşescu trebuia să sosească la ARO şi ce vâlvă se făcea pentru a fi primit aşa cum se cuvine, cu tot fastul necesar. Prin anii ’80, în perioada directorului Ion Giuvelcă, fostul dictator a vizitat ARO de două ori. Pentru fiecare vizită în parte se făceau cele mai mari pregătiri, pentru ca totul să iasă perfect. Toată lumea îşi concentra atenţia asupra pregătirii momentului în care „marele cârmaci” punea piciorul pe covorul roşu aşternut la intrarea în fabrica constructoare de maşini de la poalele Mateiaşului.
”Atunci eram plini de teamă că ceva nu va fi bine. Acum râd de ceea ce îmi amintesc. Îmi aduc aminte că, pe la începutul anilor 1980, ne-a chemat directorul Giuvelcă, pe toţi cei de la Atelierul Design, şi ne-a spus că vine secretarul general şi că trebuie să facem urgent o fotografie în care să apară cuplul Ceauşescu cu un autoturism ARO. Pentru acest lucru trebuiau obţinute mai multe aprobări de sus. Fotografia care era folosită trebuia aprobată de Fonoteca Comitetului Central şi avizată de Agerpress. Aşa că am dus la Bucureşti mai multe fotografii cu Ceauşescu, dar toate au fost respinse din motive stupide. Era o fotografie în care secretarul general era în profil şi a fost respinsă că poate fi interpretată ca fiind într-o ureche, iar o alta, în care era pe covorul roşu de la intrarea în Fabrica Dacia, de la Mioveni, a fost respinsă că pe covor erau flori şi că Ceauşescu le călca în picioare. În alta, avea undeva în spate un turn cu ceas şi a fost respinsă că putea să se interpreteze de cei care o văd că-i sună ceasul secretarului general. În alta avea pete pe faţă şi aşa mai departe. Toate au fost respinse, ca în cele din urmă să apară şi fotografia care trebuia să fie pusă pe peretele din Muzeul ARO, o fotografie de circa 100 de metri pătraţi. După ce a fost pusă pe perete a venit domnul director Giuvelcă şi a sesizat dumnealui… neregula. În fotografie, Elena şi Nicolae Ceauşescu se aflau, în picioare, într-un ARO decapotabil. În maşină mai erau şoferul şi labradorul familiei Ceauşescu. Nici această fotografie nu a fost bună, pentru că labradorul era într-o poziţie ciudată, cu nasul în… pantalonii secretarului general. Imediat s-a cerut să fie acoperită fotografia cu pânză de sac, pânză care a fost încadrată de şipci. Şi la ora actuală, fotografia soţilor Ceauşescu este în fosta uzină, în clădirea Administrativă, acoperită cu pânza de sac. Acolo unde a fost Muzeul ARO. Dacă cineva va da jos pânza, va putea scoate la iveală imensa fotografie cu dictatorul în autoturismul ARO. Cred că este o fotografie unică, numai şi pentru faptul că a rezistat chiar şi Revoluţiei. Soţii Ceauşescu au rezistat, «în sacul» din Muzeul ARO, aproape 20 de ani după Revoluţie, în condiţiile în care majoritatea fotografiilor lor au fost distruse. Ştiu că acum doi ani sigur mai era acolo, dar acum nu mai ştiu dacă a fost luată… Oricum, este vorba de o poză care ar fi putut să facă istorie, aşa cum ar fi putut să devină un simbol chiar maşina ARO”, ne-a povestit Gheorghe Mitroiu.
O maşină ARO din sticlă pentru Tovarășul
– Soţii Elena şi Nicolae Ceauşescu erau obişnuiţi să fie în centrul atenţiei poporului, dar mai ales să primească diverse cadouri, ca suveniruri ale marilor realizări din Epoca de Aur. ”Înainte de o altă vizită a Tovarășului la uzina ARO, s-a dat alarma în fabrică că secretarul general trebuie să primească ceva din partea uzinei, dar nimeni nu ştia ce i se putea oferi, încât să-l încânte. Am stat şi m-am gândit şi până la urmă i-am spus directorului Giuvelcă că mă duc la Bucureşti, la muzeul cu lucrurile primite de Ceauşescu, să mă inspir. Am fost la Bucureşti şi am văzut obiectele. Majoritatea străluceau de îţi luau ochii. M-am întors la fabrică şi i-am spus directorului că trebuie să-i dăm cadou o maşină din sticlă, că aia luceşte. A fost de acord şi m-a pus să-i fac macheta! M-am dus la o librărie, am cumpărat un ARO de jucărie şi l-am vopsit cu gri metalic, după care l-am prins pe un postament. Directorul a trimis macheta la o fabrică de sticlă, iar maşina care s-a întors, cea din sticlă, era superbă. Ceauşescu a fost foarte încântat de cadou, iar eu ca primă din partea directorului Giuvelcă am primit o zi liberă. Era o mândrie, pe atunci, să primeşti o zi liberă de la director”, și-a mai amintit amuzat Gheorghe Mitroiu. – www.promptmedia.ro, sursa – Jurnal de Argeș
