Acasă Politic Investitorii fug din tară cu bani cu tot

Investitorii fug din tară cu bani cu tot

DISTRIBUIȚI

112237 – 02082012 – În şedinţa din 2 august 2012, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de

5,25 la sută pe an și gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar prin menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. CA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 6 august 2012.

Analiza indicatorilor macroeconomici relevă evoluţia inflaţiei în linie cu prognozele băncii centrale. În acelaşi timp, se remarcă o accentuarea riscurilor asimetrice la adresa perspectivei inflaţiei pe fondul unei conjuncturi externe adverse şi al tensiunilor politice interne. După atingerea, înlunamai, a unui minim istoric de 1,79 la sută, rata anuală a inflaţiei a crescut uşor, la nivelul de 2,04 la sută în luna iunie, ca urmare a începerii manifestării unui efect statistic de bază, anticipat a produce efecte nefavorabile temporare cu precădere în trimestrul al treilea alanului 2012.

Rata anuală a inflației de bază s-a menţinut în apropierea nivelului de 2,0 la sută în condiţiil eîn care persistenţa deficitului de cerere agregată a atenuat efectele nefavorabile ale recentei deprecieri a monedei naţionale.

Pe plan extern, se remarcă deteriorarea perspectivelor activităţii la nivel global în condiţiile unei aversiuni sporite faţă de risc a investitorilor şi ale incertitudinilor legate de soluţionarea durabilă a crizei datoriilor suverane din zona euro

Această evoluţie, suprapusă persistenţei tensiunilor politice interne, generează ieşiri nete de capital cu impact nefavorabil asupra cursului de schimb al leului. Decelerarea ritmului de creştere a împrumuturilor în valută a condus totodată la o temperare a expansiunii creditului acordat sectorului privat.

Conduita politicii monetare a rămas prudentă, vizând consolidarea perspectivelor de menţinere durabilă a ratei inflaţiei în interiorul intervalului de variaţie din jurul ţintei şi crearea premiselor pentru o redresare economică sustenabilă.

 

CA al BNR reiterează că atingerea obiectivelor privind stabilitatea preţurilor şi cea financiară, în contextul continuării îndeplinirii angajamentelor convenite în cadrul acordurilor cu UE, FMI şi alte instituţii financiare internaţionale, este crucială pentru susţinerea unei creşteri economice durabile în cadrul unui mix echilibrat al politicilor macroeconomice. BNR va continua să monitorizeze atent evoluţiile interne şi ale mediului economic global, astfel încât, prin adecvarea instrumentelor sale, să asigure atingerea obiectivelor de stabilitate a preţurilor pe termen mediu şi de menţinere a stabilităţii financiare. –

www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.