Acasă Politic Bucuresti: Angajamentele lui Ponta in fata Comisiei de la Venetia

Bucuresti: Angajamentele lui Ponta in fata Comisiei de la Venetia

DISTRIBUIȚI

113086 – 1092012 – Prim-ministrul Victor Ponta s-a întâlnit, luni, la Camera Deputaţilor, cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept, mai cunoscută cu numele “Comisia de la Veneţia”. „Vizita reprezentanţilor Comisiei

are loc în contextul pregătirii unei opinii privind situaţia constituţională din România. S-au discutat evoluţiile constituţionale din România din ultimii ani, iar prim-ministrul a transmis toate informaţiile necesare formulării unui punct de vedere de către Comisie. Cu acestă ocazie, a fost susţinut faptul că niciodată, în ultimele luni, statul de drept nu a fost în pericol în România. prim-ministrul a susţinut, de asemenea, că România trebuie să aibă un rol important în UE şi să fie ferm angajată, prin instituţiile sale, în susţinerea valorilor democratice pe care se bazează proiectul european. Prim-ministrul a anunţat intenţia Guvernului de a depăşi actuala criza politică, subliniind în acelaşi timp nevoia ca toate părţile implicate să respecte atât deciziile instituţiilor statului, dar să şi ţină cont de voinţa exprimată în mod democratic de români şi care transmite un semnal politic important”, se precizează într-un comunicat al Guvernului. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.