Acasă Politic Bucuresti: IICCMER lansează bursa „Regele Mihai”

Bucuresti: IICCMER lansează bursa „Regele Mihai”

DISTRIBUIȚI

113080 – 10092012 – Începând cu anul universitar 2012-2013, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) lansează un program de burse doctorale cu scopul de a stimula cercetarea ştiinţifică

riguroasă asupra perioadei regimului comunist din România.

IICCMER va pune la dispoziţia tinerilor doctoranzi un număr de cinci burse purtând numele unor personalităţi emblematice ale rezistenţei anticomuniste: Regele Mihai I, Elisabeta Rizea, Monica Lovinescu, Corneliu Coposu şi Doina Cornea.

Fiecare dintre cele cinci burse oferite vizează o temă distinctă, stabilită în corelaţie cu specificul contribuţiei celor cinci figuri marcante amintite. Astfel, bursa „Elisabeta Rizea” propune subiectul mecanismului represiv şi al mişcării de rezistenţă, în timp ce bursa „Regele Mihai I” urmăreşte tematica organizării şi funcţionării instituţiilor responsabile pentru instalarea şi perpetuarea regimului comunist. Fenomenul exilului românesc şi politica externă a României în timpul regimului comunist constituie principalele direcţii de cercetare propuse de bursa „Monica Lovinescu”. Prezentarea aspectelor referitoare la viaţa cotidiană în timpul regimului comunist va fi integrată bursei „Corneliu Coposu”, iar retorica şi propaganda ideologiei comuniste în domenii de impact public precum literatura, cinematografia, televiziunea, artele plastice şi muzica vor fi subsumate bursei „Doina Cornea”.

Cele cinci burse oferite de IICCMER au o valoare netă de 1.500 de lei pe lună şi sunt acordate pe durata unui an universitar (9 luni).

Pentru bursele doctorale ale IICCMER sunt eligibili candidaţii în vârstă de cel mult 35 de ani la momentul aplicării, înscrişi la doctorat în anul universitar 2012-2013, în cadrul unei universităţi acreditate din România. Cei interesaţi trebuie să trimită aplicaţia până la data de 10 octombrie 2012.

Selecţia proiectelor va fi realizată de un juriu alcătuit din personalităţi ale lumii academice româneşti şi internaţionale, format prin decizia preşedintelui executiv al IICCMER. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.