Acasă Politic Chisinau: Sprijin romanesc pentru cetatenii moldovenii aflati in Siria

Chisinau: Sprijin romanesc pentru cetatenii moldovenii aflati in Siria

DISTRIBUIȚI

113162 – 13092012 – Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi omologul său din Republica Moldova, Iurie Leancă, au semnat, la Chişinău, Acordul interministerial privind cooperarea în domeniul asistenţei şi protecţiei consulare.

„Acest document este foarte important pentru că vizează sprijinul consular pe care-l poatre oferi România prin misiunea sa diplomatică din Damasc pentru cetăţenii noştri care se află în Siria”, a declarat Iurie Leancă. De asemenea, în cadrul întrevederii, oficialii au mai discutat şi despre dezvoltarea cooperării bilaterale pe plan politic şi economic, asistenţa tehnică acordată Republicii Moldova în procesul de integrare europeană şi stadiul actual de realizare a proiectelor energetice de interconexiune, convenite anterior.

„Vă transmit un mesaj şi o simbolistică foarte clară de sprijin politic din partea României pentru obiectivele europene pe care Republica Moldova şi le-a fixat. Tot astăzi am mai discutat despre un proiect important. Este vorba de asistenţa medicală în regim de urgenţă, care are un succes deosebit în România. Am stabilit ca responsabilii din România să aibă rapid o întâlnire cu omologii moldoveni pentru a avansa acest proiect”, a explicat Titus Corlăţean.

Programul vizitei la Chişinău a şefului diplomaţiei române va include şi întrevederi bilaterale cu conducerea Republicii Moldova. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.