Acasă Politic Bucuresti: Ministrul Muncii isi cere scuze pentru invinovatirea presedintelui Basescu

Bucuresti: Ministrul Muncii isi cere scuze pentru invinovatirea presedintelui Basescu

DISTRIBUIȚI

113645 – 03102012 – Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi-a cerut scuze, miercuri, pentru faptul că l-a învinovăţit pe preşedintele Traian Băsescu pentru întârzirea promulgării legii

care majorează indemnizaţia mamelor.

„Îmi cer scuze, am făcut o eroare, eu am înţeles că avem drept cameră decizională Camera Deputaţilor şi, în clipa în care legea a fost semnată, am crezut că procedura s-a încheiat, dar ea trebuia semnată şi la Senat şi de aceea a mai întârziat…eu îmi cer scuze, am dat vina exclusiv pe domnul preşedinte şi iată că de data asta nu a fost vinovat“, a spus Câmpeanu.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat luni, 1 octombrie, că nu ştie de ce preşedintele Traian Băsescu nu a promulgat legea adoptată pe 25 septembrie de Camera Deputaţilor privind majorarea indemnizaţiei la 85% de la 75% din cuantumul venitului net, în textul acesteia fiind prevăzută aplicarea începând de la 1 octombrie.

Preşedinţia a precizat însă că Legea privind majorarea la 85% a cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu a fost încă depusă pentru promulgare la Palatul Cotroceni. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.