Acasă Politic Bucuresti: Ponta: Curtea Constitutionala „a schimbat forma de guvernare în România”

Bucuresti: Ponta: Curtea Constitutionala „a schimbat forma de guvernare în România”

DISTRIBUIȚI

113973 – 17102012 – Premierul Victor Ponta acuză pe cinci judecători ai Curţii Constituţionale că „au schimbat forma de guvernare în România” prin decizia luată în legătură cu reprezentarea României la Consiliul European.

„Noi am devenit, prin opinia celor cinci, o republică prezidenţială dacă nu cumva o monarhie. Adică domnul Băsescu rămâne în funcţie orice ar fi şi decide tot, lucru cu care evident eu nu sunt de acord şi lucru pe care îl consider împotriva Constituţiei României”, a spus preşedintele PSD, marţi seară, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, potrivit Romania Libera.

Victor Ponta a precizat că, în 2013, USL va trebui să modifice Legea fundamentală a statului român şi să „readucă România pe un drum democratic”, întrucât „a deviat în mod sigur cu aceste decizii luate de cei cinci judecători împotriva a patru judecători”.

Curtea Constituţională a susţinut, în motivarea deciziei date în 26 septembrie prin care a constatat că sunt neconstituţionale trei articole din legea privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, că „rolul Guvernului în politica externă este unul mai degrabă tehnic, de execuţie, aşadar, unul derivat şi nu originar, cum este cel al preşedintelui României”.

La aceeaşi decizie a CCR, patru judecători ai Curţii au acuzat, într-o opinie separată, că deciziile Curţii Constituţionale de genul celei din 26 septembrie „reprezintă paşi semnificativi realizaţi în transformarea unei republici semiprezidenţiale într-una prezidenţială”. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.