Acasă Politic Bruxelles: Ponta, invitat sa faca o vizita oficiala in Grecia

Bruxelles: Ponta, invitat sa faca o vizita oficiala in Grecia

DISTRIBUIȚI

114627 – 14112012 – Prim-ministrul Victor Ponta a avut, marţi o întrevedere cu omologul elen, Antonis Samaras, în marja reuniunii de la Bruxelles a Grupului „Prietenii Coeziunii”. “Dialogul a reconfirmat relaţiile excelente dintre cele două state şi dorinţa de aprofundare a relatiilor şi cooperării bilaterale.

Prim-ministrul român a salutat eforturile  facute de Grecia si, in special, adoptarea ultimului pachet de masuri în vederea continuarii reformelor structurale si relansarii cresterii economice. A fost salutată cooperarea excelentă la nivel UE, în contextul în care ambele ţări au poziţii comune în dosarele de interes major, precum  spatiul Schengen, cadrul financiar multi-anual, extinderea UE. Premierul elen a transmis invitatia omologului roman sa efectueze, in perioada urmatoare,  o vizita oficiala la Atena. Premierul roman a multumit pentru invitatie si a aratat ca realizarea vizitei este  o continuare fireasca a dialogului bilateral initiat deja cu ani in urma de catre ministrul de externe la acea data,  Antonis Samaras, primul oficial de nivel care a vizitat Romania dupa revolutia din decembrie 1989. De asemenea, premierul elen a facut o scurta trecere in revista a evolutiilor in plan intern din Grecia si si-a exprimat increderea ca, la sfarsitul acestei luni, odata cu deblocarea transei de imprumut, vor apare premisele unei evolutii economice pozitive. Cei doi premieri au apreciat  rezultatele recentei întrevederi trilaterale România-Bulgaria-Grecia, la nivel de ministru al afacerilor externe, care  a permis analizarea proiectelor de interes comun în plan sectorial, regional şi European”, potrivit unui comunicat al Guvernului. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.