Acasă Politic Bucuresti: Fiii lui Teodor Maghiar, trimisi in judecata

Bucuresti: Fiii lui Teodor Maghiar, trimisi in judecata

DISTRIBUIȚI

114947 – 27112012 – Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a lui Teodor Traian Maghiar

pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (33 fapte) şi a lui Adrian Marius Maghiar pentru săvârşirii infracţiunii de fals intelectual (7 fapte). Totodată, procurorii au dispus încetarea urmăririi penale faţă de Teodor Maghiar, tatăl celor doi, care era cercetat pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual (76 fapte) întrucât a survenit decesul acestuia.

Potrivit procurorilor, Teodor Traian Maghiar în calitate de rector al Universităţii din Oradea, respectiv decan al Facultăţii de Medicină din cadrul aceleiaşi universităţi (funcţii deţinute în perioada 1994 – 2007) a semnat şi eliberat 11 diplome de licenţă, 17 diplome de studii aprofundate, 3 certificate de absolvire studii postuniversitare de perfecţionare şi 2 diplome de conferire a titlului de „doctor în osteopatie”, pe numele unor persoane, atestând în fals că cetăţenii străini titulari ai actelor de studii ar fi urmat şi absolvit, în condiţiile legii, studii universitare şi/sau postuniversitare organizate la această universitate pentru anumite domenii şi specializări, deşi aceştia nu au frecventat cursuri organizate la această instituţie de învăţământ şi nici nu au susţinut examenele de licenţă sau colocviile la sediul acestei universităţi, ori nu au fost înmatriculaţi la universitate.

De asemenea, Adrian Marius Maghiar, în calitate de decan al Facultăţii de Medicină din cadrul aceleiaşi universităţi (funcţie deţinută în perioada 2004 – 2007) a semnat şi eliberat 6 diplome de licenţă, pe numele unor persoane (cetăţeni italieni) atestând în fals că cetăţenii străini titulari ai actelor de studii ar fi urmat şi absolvit, în condiţiile legii, studii universitare organizate la această universitate pentru specializarea stomatologie, deşi aceştia nu au frecventat cursuri organizate la această instituţie de învăţământ, ori nu au fost înmatriculaţi la universitate.

Totodată, Teodor Maghiar, în calitate de rector al Universităţii din Oradea (funcţie deţinută în perioada 1994 – 2007) a semnat şi eliberat un număr de 40 diplome de licenţă, 24 diplome de studii aprofundate, 11 certificate de absolvire studii postuniversitare de perfecţionare şi o diplomă de doctor în management, pe numele unor persoane (cetăţeni italieni), atestând în fals că cetăţenii străini titulari ai actelor de studii ar fi urmat şi absolvit, în condiţiile legii, studii universitare şi/sau postuniversitare organizate la această universitate pentru anumite domenii şi specializări, deşi aceştia nu au frecventat cursuri organizate la această instituţie de învăţământ şi nici nu au susţinut examenele de licenţă sau colocviile la sediul acestei universităţi, ori nu au fost înmatriculaţi la universitate.

Prin rezoluţia procurorului general s-a dispus preluarea cauzei de către ICCJ – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, având în vedere complexitatea acesteia.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Oradea, instanţă care, în temeiul art.348 din Codul de procedură penală, urmează să dispună anularea tuturor diplomelor de licenţă, certificatelor de absolvire, diplomelor de studii aprofundate, precum şi a actelor prin care s-au conferit anumitor persoane titluri ştiinţifice/academice semnate/eliberate de către cei trei inculpaţi. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.