Acasă Politic Strasbourg: Sabin Cutaş cere Comisiei Europene să realizeze o listă a paradisurilor...

Strasbourg: Sabin Cutaş cere Comisiei Europene să realizeze o listă a paradisurilor fiscale

DISTRIBUIȚI

114808 – 21112012 – Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European, a adresat astăzi o întrebare scrisă executivului european,

referitoare la necesitatea combaterii evaziunii fiscale. Prin intermediul documentului, deputatul european cere Comisiei să propună atât o definiţie europeană a paradisurilor fiscale, cât şi o listă proprie a acestor tipuri de jurisdicţii.

„Conform unui studiu realizat de organizaţia Tax Justice Network în luna iulie, fondurile deţinute în paradisuri fiscale reprezentau cel puţin 21 trilioane de dolari la sfârşitul anului 2010. Totodată, evaziunea fiscală cauzează statelor membre pierderi de aproximativ 1 trilion de euro în fiecare an. Taxarea stă la baza bunei guvernări şi este calea către dezvoltare. Paradisurile fiscale contribuie la creşterea inegalităţii şi a sărăciei, la corodarea democraţiei, promovarea corupţiei, subminarea reglementărilor financiare şi a creşterii economice”, a subliniat europarlamentarul român în interpelarea transmisă Comisiei Europene.

„Parlamentul European a subliniat în repetate rânduri necesitatea luptei împotriva evaziunii fiscale, cu atât mai importantă în contextul de criză şi a propus o definiţie a paradisurilor fiscale în cadrul Regulamentului privind fondurile europene cu capital de risc. O listă europeană a acestora lipseşte însă în continuare, iar instituţii precum Banca Europeană de Investiţii continuă să fie criticate în mod repetat pentru folosirea jurisdicţiilor necooperante prin intermediul proiectelor finanţate”, a adăugat Sabin Cutaş.

În contextul în care lista Organizaţiei pentru cooperare şi dezvoltare economică şi cea a Grupului de acţiune financiară internaţională sunt considerate ca fiind insuficiente, eurodeputatul a dorit să afle dacă executivul european va propune o definiţie europeană a paradisurilor fiscale şi o listă proprie a acestora. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.