Acasă Politic Bucuresti: 4.000 de militari la nevoie

Bucuresti: 4.000 de militari la nevoie

DISTRIBUIȚI

115228 – 09122012 – Conducerea Ministerului Apărării Naționale, la solicitarea autorităţilor publice locale şi centrale, a dispus ca 4.000 de militari şi 800 de mijloace tehnice să fie pregătiţi să intervină de urgenţă în sprijinul populaţiei afectate de ninsori şi viscol. Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, şi şeful Statului Major General, generalul locotenent

Ştefan Dănilă, au transmis ordine ferme în scopul pregătirii forţelor şi mijloacelor unităţilor militare, destinate executării misiunilor de intervenţii în situaţii de urgenţă, prevăzute în planurile de cooperare cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale. Până la acest moment, au fost solicitate trei intervenţii, în judeţele Dâmboviţa, Gorj şi Timiş, de către Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele respective, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării. Miltarii acţionează cu autospeciale de transport în localitatea Cândeşti, judeţul Dâmboviţa, pe DN 67 C, în apropierea localităţii Novaci – Rânca din judeţul Gorj şi pe raza localităţilor Ghilad, Jebel şi Ciacova din judeţul Timiş. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.