Acasă Politic Bucuresti: Fost primar din Calarasi, in incompatibilitate

Bucuresti: Fost primar din Calarasi, in incompatibilitate

DISTRIBUIȚI

116608 – 04022013 – Agenţia Naţională de Integritate anunţă că a constatat încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Petrică Nae, fost primar al comunei Dorobanţu din judeţul Călăraşi.

În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat că Petrică Nae s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 – 3 februarie 2011, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de primar al comunei Dorobanţu, cât şi calitatea de administrator în cadrul mai multor societăţi comerciale. La data de 19 iunie 2008, a fost validat mandatul lui Petrică Nae de primar al comunei Dorobanţu. De asemenea, Petrică Nae a deţinut şi funcţia de administrator în cadrul S.C. Del Prod Com S.R.L. (în perioada 5 septembrie 1997 – 11 august 2008), respectiv, în cadrul S.C. Albyrik S.R.L.(în perioada 22 mai 2005 – 3 februarie 2011).

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr.161/2003, ”Funcţia de primar (…) este incompatibilă cu: (…) funcţia de (…) administrator”.

Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.