Acasă Politic Bucuresti: Politicienii români nu respectă deloc Constituţia

Bucuresti: Politicienii români nu respectă deloc Constituţia

DISTRIBUIȚI

117223 – 25022013 – De la ultima modificare a Constituţiei a trecut un deceniu, dar în tot acest timp în dezbaterea publică s-au adus, nu de puţine ori, în discuţie, noi necesităţi cu privire la revizuirea actului fundamental care statuează principiile de funcţionare a statului de drept în România.

Revizuirea Constituţiei a fost declarată ca element fundamental al programului de guvernare a USL după câştigarea alegerilor din 2012, iar în prima parte a lunii februarie 2013 a fost constituit Forumul Constituţional (instituţiile guvernamentale, Preşedinţie, Guvern, Curtea Constituţională, Consiliul Superior al Magistrarurii şi organizaţiile neguvernamentale) care, până la data de 5 mai 2013, are rolul de a elabora raportul ce va sta la baza activităţii Comisiei parlamentare de revizuire a Constituţiei.

În acest context, Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) a realizat primul sondaj de opinie naţional cu privire la evaluarea percepţiilor şi atitudinilor românilor pe tema problematicilor legate de modificarea Constituţiei.

Cercetarea a relevant că modificarea Constituţiei este o temă cu o notorietate mare la nivelul cetăţenilor, fiind considerată de cătrea aceştia drept importantă, o mare parte dintre ei apreciind că beneficiile revizuirii actului fundamental aparţin cetăţenilor.

Noua Constituţie va influenţa viaţa românilor, cred 70% dintre ei, deşi nu va aduce cu sine un trai mai bun pentru aceştia, însă creează cadrul pentru o mai bună respectare a drepturilor cetăţenilor.

Actuala Constituţie este respectată în foarte mica sau mica măsură, cred 85% dintre cei intervievaţi. Nici statul, prin instituţiile sale, nu respectă Constituţia într-o proporţie foarte mare, consideră 81% dintre respondenţi.

Politicienii români respectă legea fundamentală a statului român în mică sau foarte mică măsură, spun 89% dintre participanţii la studiu, dar 41% dintre ei cred că restul oamenilor repectă Constituţia în mare şi foarte mare măsură.

Gradul de cunoaştere a actualei Constituţii a României nu este unul ridicat: 12% dintre intervievaţi declară că au citit-o în totalitate, iar 39% că au citit-o parţial.

Cei mai mulţi români (88%) sunt de părere că ar fi o idee bună ca statul să trimită fiecărui cetăţean noua Constituţie, 75% dintre intervievaţi declară că ar citi-o cu, cu acest prilej, dar 6% recunosc că nici în aceste condiţii nu ar citi-o

Televiziunea rămâne mass-media preferată de români (83%) pentru a fi informaţi cu privire la schimbările din textul Constituţiei României, alţi 32% ar vrea să fie informaţi şi prin broşuri trimise acasă, prin radio şi ziare ar dori să fie informaţi câte 21%, iar prin Internet 16%.

Trei sferturi dintre români sunt siguri că vor merge la vot la referendumul pentru modificarea Constituţiei şi o majoritate importantă (82%) declară că nu s-ar lăsa influenţaţi de îndemnul partidului pe care l-au votat de a nu merge la vot, dacă s-ar pune problema în acest fel.

Doar o treime dintre respondenţi declară că există un politician în care au încredere şi al cărui sfat l-ar urma dacă i-ar spune că trebuie să meargă la vot, în timp ce restul declară că nu există un asemenea politician.

Politicianul care se bucură de încrederea celor mai mulţi dintre cei care răspund afirmativ întrebării precedente este Victor Ponta, menţionat de 30% dintre ei. Acesta este urmat de Traian Băsescu – 11%, de Crin Antonescu – 6% şi de Călin Popescu Tăriceanu – 5%.

Peste jumătate dintre participanţii la studiu (58%) spun că au încredere în primarul localităţii lor, dacă acesta îi invită la vot.

Aproape jumătate dintre cei chestionaţi (46%) cred că la referendum ar trebui să participe doar cei care cunosc tema revizuirii Constituţiei.

43% dintre intervievaţi spun că statul român nu ar trebui să investească într-o campanie de comunicare cu ocazia organizării referendumului pentru modificarea Constituţiei.

Cei mai mulţi dintre români cred că egalitatea este un principiu mai important decât libertatea: 47% vs. 32%.

Majoritatea românilor consideră că România ar trebui să rămână republică, însă un procent semnificativ (20%) sunt de părere că ţara ar trebui să devină monarhie constituţională.

40% dintre respondenţi cred că, în noua Constituţie, rolul Parlamentului ar trebui să scadă, dar 31% cred dimpotrivă că rolul acestui for trebuie să fie crescut.

Iniţiativa UDMR de a schimba articolul 1 din Constituţie este respinsă de 78% dintre participanţi, aceştia nefiind de acord cu modificarea privind statutul naţional, unitar şi indivizibil.

Majoritatea respondenţilor sunt de acord cu următoarele modificări ale actului fundamental: reducerea mandatului Preşedintelui la 4 ani (78%), reducerea Parlamentului la o singură cameră prin desfiinţarea Senatului (72%), reducerea numărului de parlamentari la 300 (97%), reducerea numărului de mandate pentru orice ales local la doar două mandate (79%), răspunderea directă a magistraţilor pentru erorile săvârşite (93%), posibilitatea de a urmări, percheziţiona, aresta sau trimite în judecată parlamentari fără acordul Parlamentului (85%), stabilirea prin lege organică a răspunderii penale a membrilor Guvernului pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţie (85%).

Mai puţin de jumătate dintre români (56%) au încredere în imparţialitatea lui crin Antonescu ca preşedinte al Comisiei Parlamentare de modificare a Constituţiei.

62% dintre respondenţi consideră că USL nu va ţine cont de propunerile opoziţiei cu privire la modificările Constituţiei.

În privinţa posibilelor propuneri de modificare venite din partea cetăţenilor, opiniile respondenţilor sunt împărţite (48% da, 48% nu).

Sondajul IRES a fost realizat pe 19 şi 20 februarie a. c pe un eşantiona de 1.452 indivizi cu vârsta de peste de 18 ani. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.