Acasă Politic Bucuresti: Proiectul lui Oprescu, respins

Bucuresti: Proiectul lui Oprescu, respins

DISTRIBUIȚI

117236 – 26022013 – Proiectul regulamentului privind organizarea si functionarea teraselor sezoniere din perimetrul Centrului Istoric al Capitalei nu a intrunit numarul de voturi pentru a fi adoptat in sedinta de luni a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB).

La inceputul sedintei de Consiliu, primarul general Sorin Oprescu a prezentat principalele prevederi ale regulamentului si a subliniat necesitatea aprobarii acestuia.

„Proiectul de hotarare a fost publicat spre dezbatere pe site-ul Primariei timp de 30 de zile, ne-am intalnit si cu reprezentantii comerciantilor din Centrul Istoric. Regulamentul stabileste norme clare in ceea ce priveste suprafetele teraselor, tipul de mobiler, siguranta cetatenilor, precum si obligatia agentilor economici de a asigura conditiile privind stabilitatea si siguranta imobilelor in dreptul carora se amenajeaza terasele. Vorbim despre niste conditii de bun simt pentru ca dorim sa fie o uniformitate a aspectului teraselor”, a spus Oprescu.

In cadrul sedintei, a luat cuvantul si reprezentantul Asociatiei Comercinatilor din Centrul Istoric, Octavian Duru.

“Sustin punctul de vedere al primarului general, cu care am purtat discutii timp de doi ani, timp in care ne-am vazut de peste 20 de ori si am incercat sa gasim impreuna cele mai bune solutii. Regulamentul creeaza un mediu propice dezvoltarii afacerilor in Centrul Istoric si contribuie la imbunatatirea imaginii de capitala europeana”, a spus acesta.

Cu toate acestea, proiectul de hotarare nu a fost aprobat de consilierii generali.

Primarul general a declarat la final ca va face toate demersurile astfel incat acest regulament sa devina funcţional, printr-o decizie de primar, in baza atribuţiilor pe care le are.

Nici proiectul de hotarare privind expunerea de afise pe teritoriul municipiului Bucuresti nu a fost aprobat. Acest proiect de hotarare prevedea reglementarea afisajului public, avandu-se in acelasi timp in vedere necesitatea dezvoltarii suportului logistic pentru expunerea afiselor si a anunţurilor de mica publicitate prin amplasarea, in condiţiile legii, a unui numar suficient de panouri si/sau corpuri de afisaj. De asemenea, proiectul urmareste stoparea fenomenului de afisaj ilegal si haotic, cu efect direct in cresterea gradului de salubritate si imbunataţirea aspectului estetic al orasului. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.