Acasă Politic Bucuresti: Sprijin francez

Bucuresti: Sprijin francez

DISTRIBUIȚI

117034 – 19022013- Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a avut o întâlnire de lucru cu Philippe Gustin, ambasador al Franţei în România.

Preşedintele Senatului a discutat cu ambasadorul Franţei despre subiecte care ţin de relaţiile bilaterale dintre România şi Franţa, dar şi subiecte care ţin de politica internă a României, potrivit unui cominicat al Senatului.

Astfel, cei doi oficiali au abordat subiectul unui seminar franco-german cu ocazia aniversării a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysee, prilej cu care Ambasada Franţei şi Ambasada Germaniei vor organiza la Palatul Parlamentului, sub patronajul Senatului României, o dezbatere privind reforma şi descentralizarea administraţiei publice.

În acest context, Crin Antonescu a discutat cu Philippe Gustin despre proiectul USL privind regionalizarea şi reforma administraţiei publice din România.

Un al subiect abordat a vizat proiectul de revizuire a Constituţiei României în accepţiunea USL şi calendarul pe care îl propune Comisia pentru revizuirea Constituţiei, care îşi va începe activitatea astăzi.

În finalul discuţiei, Ambasadorul Franţei l-a asigurat pe preşedintele Crin Antonescu de disponibilitatea şi expertiza pe care Franţa o poate oferi României pentru revizuirea Constituţiei şi reforma administrativă, se mai arată în comunicat. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.