Acasă Politic Bucureşti: CNA, executat silit

Bucureşti: CNA, executat silit

DISTRIBUIȚI

117134 – 21022013 – Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) este executat silit de Antena 3, pentru plata a 6.159 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată în cazul unui proces pe care televiziunea l-a câştigat cu CNA, care a amendat postul pentru emisiunea lui Mircea Badea „În gura presei”.

„Pe 12 februarie anul acesta, CNA a primit somaţia de execuţie publică pentru suma de 6.159 de lei cheltuieli de judecată în urma pierderii procesului pe care Antena 3 l-a intentat CNA cu privire la sancţiunea dată în martie 2009 emisiunii «În gura presei», care a prezentat la momentul respectiv momentul asasinării baschetbalistului Marian Cozma şi la acea vreme s-a considerat că realizatorul a făcut anumite precizări a căror interpretare ar fi putut duce la instigare la violenţă. Instanţa a considerat că nu se susţine decizia, a anulat cu totul amenda (în cuantum de 10.000 de lei, n.r.) şi, în urma pierderii celor două procese, într-un alt treilea proces, civil, s-au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând 3.000 de lei onorariul avocatului, 2.000 de lei onorariu de succes – care este un tertip specific doar civilului şi doar persoanelor fizice, în niciun caz în momentul în care ai de-a face cu o instituţie, deci în contencios administrativ nu există acest sistem de onorariu de succes -, la care s-a mai adăugat o sumă de cheltuieli de judecată, deci totalul de 6.159 de lei pe care bugetul CNA nu îi are prevăzuţi pentru tot anul financiar 2013”, a declarat Laura Georgescu, preşedinta Consiliului, citată de Cotidianul. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.