Acasă Politic SUA: Muhammad Ali, pe moarte?

SUA: Muhammad Ali, pe moarte?

DISTRIBUIȚI

116613 – 04022013 – Marele boxer american de categorie grea Muhammad Ali s-ar afla pe patul de moarte, sustine fratele sau, Rahman Ali. Unul dintre cei mai mari boxeri ai tuturor timpurilor, Muhammad Ali, cunoscut sub numele de Cassius Clay, ar putea muri în câteva zile, această predicţie şoc fiind făcută chiar de către fratele fostului campion, Rahman Ali.

“Fratele meu nu poate să vorbească şi nu mă mai recunoaşte. Este într-o stare extrem de proastă, este foarte bolnav. Ar putea muri în câteva luni sau în câteva zile, nu ştiu dacă mai apucă vara. Viaţa lui este în mâinile lui Dumnezeu. Înainte de a i se înrăutăţi starea mi-a spus că nu are dureri. M-a prins de mână şi mi-a zis: Rah, viaţa mi-a oferit tot ce am vrut. Nu plânge pentru mine, nu am dureri. Ar fi mai bine daca s-ar duce acum. Cu cât ar dura mai mult, cu atât va suferi mai mult”, a declarat Rahman Ali, citat de The Sun.

Pe de altă parte, fiica fostului mare boxer şi soţia acestuia au ţinut să dezmintă această informaţie, subliniind că Muhammad Ali s-a uitat la Super Bowl şi poate vorbi. În vârstă de 71 de ani, Muhammad Ali a cucerit titlul olimpic în anul 1960, după care a trecut la profesionism, unde a făcut istorie. Între luptele sale celebre se numără cea împotriva lui George Foreman din 1974, şi cea cu Joe Frazier din 1975. În 1984 el a fost diagnosticat cu maladia Parkinson. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.