Acasă Politic Bucuresti: Afirmaţii extreme de grave ale preşedintelui: trădare sau prostie

Bucuresti: Afirmaţii extreme de grave ale preşedintelui: trădare sau prostie

DISTRIBUIȚI

117914 – 22032013 – Presedintele Traian Basescu a anuntat joi seara ca a retrimis Parlamentului la reexaminare legea prin care se modifica statutul cadrelor militare, intrucat, in starea actuala, este fie un act de tradare nationala, fie o prostie profunda.

„Am trimis spre reexaminare o propunere de modificare a Legii 80 privind statutul cadrelor militare. Inteleg ca unii o iau ca pe o joaca a presedintelui sau mai stiu eu ce alte interpretari(…) Pot sa o interpretez ca o lege care reflecta ori un act de tradare nationala, ori un act care dovedeste o profunda prostie!”, a afirmat preşedintele Traian Băsescu într-o conferinţă de presă susţinută joi seara la Palatul Cotroceni. Extrem de dure aceste afirmaţii, şeful statului nu le-a lăsat doar să treacă, ci a ţinut să le şi explice, vorbind despre efectul imediat al promulgării: pensionarea, instantaneu, a câtorva zeci de militari cu grad de general, pregătiţi de NATO: “Luni, 41 de generali ar fi fost trecuti in rezerva. Comandamentul Fortelor Terestre ar fi ramas fara niciun general; Navale, la fel, Aeriene, cu un singur general. Statul Major General ramanea cu un singur general. Pana la sfarsitul anului alti zece ar fi trebuit trecuti in rezerva. Oamenii acestia au varsta de 55 de ani si 6 luni, pragul de pensionare voluntara acum, fiecare general poate opta pana la varsta de 60 de ani”. Traian Băsescu a exlicat că există o portiţi, legală, prin care aceşti militari îşi pot continua cariera, însă acest lucru ar fi depins şi de bunăvoinţa miniştrilor în execiţiu. Fără a pune la îndoială bunacredinţă a ministrului în exerciţiu, Mircea Duşa, şeful statului a explicat că militarii nu trebuie să depindă de politic şi că “este pentru prima data cand se incearca trecerea generalilor sub controlul politic”. Ramanem o armata de ofiteri superiori. Mi se pare in neregula ca toti oamenii acestia, la 55-56 ani, sunt generalii care au fost in Irak, Afganistan, am avut politica sa fie trecuti prin teatrele de operatii. Generalii acestia nu sunt cei aparuti imediat dupa Revolutie. Sunt cei care la inceputul anilor 2000 erau capitani, maiori, locotenenti colonei, au modernizat armata, s-au instruit in comandamente NATO. O astfel de decapitare printr-o lege neroada este inexplicabila si un act impotriva securitatii nationale si armatei romane. Cu cine propun sa ii inlocuim? Sau sa-i facem obedienti fata de ministru? Generalii nu trebuie sa treaca sub controlul politic. Eu am retrimis legea, sper sa nu mai treaca de Parlament niciodata. Sunt generali din generatia tanara, nu generalii lui Mos Teaca, din generatia lui Dogaru. De ce acest proiect de lege? Trupele terestre, marine si aeriene franceze isi pensioneaza generalii la 61 de ani. Noi de ce tinem sa-i pensionam la 55? Mi s-a parut ori o prostie ori o lovitura data Armatei, n-ar fi singura lovitura data institutiilor, recomandarea mea e ca Senatul sa fie mai atent, iar Senatul poate uita de aceasta lege. Daca discutam de un nou statut al cadrelor militare, trebuie discutat cu militarii si nu facuta initiativa legislativa de cativa parlamentari. Din pacate, unul dintre initiatori este si un fost ministru al Apararii”, a declarat Traian Basescu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.