Acasă Politic Bucuresti: În cazul Hellvig, prima instanţă dă dreptate ANI

Bucuresti: În cazul Hellvig, prima instanţă dă dreptate ANI

DISTRIBUIȚI

118198 – 02042013 – Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia fostului ministru liberal al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, faţă de decizia de incompatibilitate luată în cazul său de ANI.

La începutul lunii noiembrie 2012, ANI a constatat că Hellvig s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada mai-octombrie 2012, întrucât a exercitat, simultan, atât funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, cât şi funcţia de director în cadrul SC Sintezis Birotica S.R.L., încâlcănd, astfel, dispoziţiile Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice.

De asemenea, în perioada iulie 2004 – octombrie 2012, Hellvig a deţinut şi funcţia de director în cadrul Sintezis Birotica. 

În punctul de vedere transmis ANI, Hellvig a menţionat că nu deţine funcţia de director al Sintezis Birotica şi nici nu a exercitat această funcţie în niciun moment pe parcursul ultimilor ani. 

Contrar celor afirmate de Eduard Hellvig în punctul de vedere depus la dosarul de evaluare, Ministerul Muncii a comunicat ANI că încetarea efectivă a contractului individual de muncă a fost operată în ultima zi a lunii octombrie 2012.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, potrivit Legii nr. 161/2003, „Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu: (…) funcţia de (…) director (…) la societăţile comerciale (…). Persoana care exercită una dintre funcţiile publice de autoritate prevăzute la art. 84 si 85 din Legea 161/2003 este obligată, la data depunerii jurământului sau, după caz, la data numirii în funcţie, să declare că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege”.

Din verificările efectuate, a mai rezultat că, în perioada decembrie 2011 – septembrie 2012, Eduard Hellvig a fost angajat pe funcţia de cercetător în ştiinţe politice în cadrul S.C. Dib Media Consultancy S.R.L., societate care nu se încadrează în categoria societăţilor care desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare, conform Ordonantei nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, motiv pentru care ANI a dispus sesizarea Inspecţiei Muncii privind contractul individual de muncă.

Au mai rezultat, conform extraselor bancare, tranzacţii reprezentând încasări drepturi salariale de la S.C. Life Line – Medical Center S.R.L. (in perioada august – octombrie 2012), în cuantum de 26.703 lei, în condiţiile în care acesta nu figurează, ca angajat al societăţii, în baza de date centrală a Inspecţiei Muncii, motiv pentru care ANI a dispus sesizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale referitoare la veniturile realizate în perioada august – octombrie 2012, de la angajatorul Life Line – Medical Center. Decizia CAB nu este definitivă şi poate fi atacată la Înalta Curte. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.