122324 – 03092013 – Intr-un interviu acordat cotidianului Adevărul, Președintele Traian Băsescu a indicat spectrul unei intervenții rusești în Transnistria în cazul declanșării unei intervenții americane în Siria, ca urmare a folosirii armelor chimice împotriva rebelilor și civililor la Ghouta. Traian Băsescu a descris un scenariu politico-militar în care regimul Assad se prăbușește ca urmare a intervenției americane, Rusia își pierde drepturile asupra bazei militare de la Tartouf, iar această încearcă să se „compenseze” strategic în Transnistria.
„Mai rămâne Rusia, cu singura ei bază militară din Mediterana de Est, presupunem că îndepărtarea lui Bashar al-Assad va genera pierderea acestei baze. Unde se va recompensa Federaţia Rusă ca şi pierdere de prestigiu? După Kosovo, s-a compensat în Georgia, ce ar fi mai la îndemână acum? Transnistria. Lucrurile sunt mult mai complicate şi pe mine declaraţiile copilăreşti mă deranjează. Mai ales ale celor neautorizaţi. Eu am dat un scenariu, eşti obligat să gândeşti în termenii cei mai răi”.
Când a formulat acest scenariu strategic președintele a avut clar în minte evenimentele de acum 5 ani din Georgia, când Moscova a generat un conflict cu această țară ca măsură de retorsiune împotriva recunoașterii și promovării independenței Georgiei de Occident. Situația Transnistriei este oarecum similară cu cea a Oseției de Nord – un conflict înghețat, cauzat de tentativele de secesiune ale minorității rusofone, sprijinite de forțele armate ale Federației Ruse. Rusia este nemulțumită de politica externă a Chișinăului, care are o serie de interese și aspirații pro-Occidentale – în prezent este în plin proces de asociere la Uniunea Europeană. Georgia în 2008 avea o serie de aspirații pro-Occidentale și căuta să devină membru NATO – acțiuni de politică externă intens criticate de Moscova.
Dar similitudinea dintre cele două situații este înșelătoare. Poziția Rusiei era mult mai puternică în 2008 decât în prezent, iar tentativa Georgiei de a adera la NATO fusese stopată chiar de alianță, care cu ocazia summit-ului de la București nu a acordat planuri aderarea (MAP) atât Kievului, cât și Tbilisiului. De asemenea Georgia a fost percepută ca agresor în cazul războiului ruso-georgian din 2008, și astfel cauza ei nu a fost sprijinită puternic de Occident. Spre deosebire de Georgia, Republica Moldova intenționează să devină doar membru asociat al UE, și nu membru NATO. Mai mult spre deosebire de Tbilisi în 2008, când acordarea MAP-ului era pusă sub semnul întrebării de unii membrii ai NATO – în principal Germania – asocierea Chișinăului la UE nu prezintă aceleași provocări. În plus Occidentul nu mai este dispus să tolereze intervențiile armate ale Rusiei din fostul spațiu sovietic. Din punct de vedere politic și militar Transnistria nu se învecinează cu Rusia, ci este „prinsă” între Republica Moldova și Ucraina. Acest aspect va îngreuna eventualele operațiuni militare pe care Kremlinul le-ar declanșa împotriva Chișinăului.
Pentru Moscova baza navală de la Tartouf reprezintă singura prezență a Rusiei în Levant și bazinul răsăritean al Mării Mediteraneene. Pierdere acesteia, precum și a ultimului „client” rusesc în Orientul Mijlociu, Siria – este greu de crezut că alianță ruso-siriana va rezista eliminării regimului Assad, având în vedere faptul că Rusia este principalul furnizor de armament al forțelor guvernamentale și a oferit regimului sprijin diplomatic de-a lungul crizei – va reprezent o lovitură grea pentru poziția internațională a Kremlinului. Alianța cu Siria și baza de la Tartouf reprezintă ultimele vestigii ale puterii sovietice de altă dată, un punct de referință simbolic pentru elita politică rusească iar pierderea acestora va reprezenta o lovitură serioasă aplicată intereselor Rusiei. Transnistria nu oferă aceleași avantaje strategice ca baza rusească de la Tartouf – „auto-compensarea” Rusiei prin recunoașterea independenței Transnistriei nu reprezintă o măsură care să satisfaca orgoliul de mare putere al Kremlinului.
Posibila intervenție americană din Siria nu va viza eliminarea regimului lui Bashar al Assad deoarece prăbușirea acestuia nu este în interesul american – deoarece forțele rebele sunt dominate de islamiști radicali, unii dintre ei afiliați Al Qaeda. Cel mai probabil intervenția americană va viza reducerea capacității regimului Assad de a utiliza arme chimice prin atacuri asupra unor structuri de comandă și control, asupra lansatoarelor și chiar a depozitelor unde sunt stocate aceste arme. Atacurile americane nu vor fi efectuate în sprijinul rebelilor sirieni și nu vor fi coordonate cu aceștia. Bineînțeles este greu de evaluat consecințele intervenției americane asupra capacității regimului Assad de a combate forțele rebelilor – pot exista consecințe nebănuite – dar e greu de crezut că atacurile americane vor schimba datele războiului civil din Siria, unde Assad deține în momentul de față inițiativa. Administrația Obama a semnalat de mai multe condițiile în care va decide să intervină în Siria – utilizarea pe scară largă a armelor chimice sau transferul acestora către grupări teroriste. Regimul Assad „știe” astfel că cel puțin la nivel public posibilele lovituri americane nu-i vor viza capacitatea de luptă împtriva rebelilor – bineînțeles nu se poate baza în practică acest aspect, dar îi oferă destul spații de manevră politico-militare în teren.
În ciuda retoricii utilizate de Rusia pentru a amenința Republica Moldova și Ucraina cu măsuri de retorsiune pentru a le descuraja ambițiile pro-europene, poziția Kremlinului este și ea vulnerabilă. Occidentul nu mai este la fel de tolerant cu acțiunile în forță ale Moscovei în vecinătatea acesteia, iar poziția diplomatică a Rusiei în momentul de față este vulnerabilă. Afacerea Snowden și poziția intransigentă pro-Assad în dosarul sirian i-au adus izolare diplomatică în raporturile cu Washingtonul – o relație pe care Rusia o valorifica ca sursă de prestigiu. Eventuale acțiuni militare în Transnistria și/sau o nouă „criză a gazului” în Europa vor fragiliza foarte mult relațiile Kremlinului cu Germania și Franța – alter relații bilaterale prețioase pentru Moscova.
Scenariul prezentat de Traian Băsescu este, în linii mari, improbabil în ciuda unor similitudini de circumstanță cu războiul ruso-georgian din 2008. O intervenție limitată în Siria nu va provoca automat căderea regimului Assad, iar scopul intervenției nu va fi înlocuirea regimului. Rusia, dacă va pierde baza de la Tartouf în urma unei victorii a rebelilor nu ar avea interesul să se compenseze în Transnistria. – George Vișan, www.promptmedia.ro
