Acasă Politic Prahova: Primarul si viceprimarii din Ploiesti, anchetati pentru spor de antena

Prahova: Primarul si viceprimarii din Ploiesti, anchetati pentru spor de antena

DISTRIBUIȚI

122505 10092013 – Primarul şi cei doi viceprimari ai municipiului Ploieşti au ajuns în atenţia anchetatorilor dintr-un motiv mai puţin obişnuit. Edilii sunt acuzaţi de Curtea de Conturi Prahova că au încasat ilegal sporuri de antenna, potrivit Realitatea Tv. Acestea se aplică numai în cazurile angajaţilor care lucrează în condiţii care le pot afecta sănătatea. Prejudiciul adus statului a fost estimat la 6.469 de lei.

Raportul Curţii de Conturi arată că primarul Iulian Bădescu, preşedintele PSD Ploieşti, şi cei doi viceprimari – Raul Petrescu, membru al PP-DD, şi Iulian Teodorescu, PNL, au obţinut în total din sporul de antenă aproximativ 6.500 de lei, pe patru luni, în anul 2012. Instituţia de verificare susţine, însă, că singura remunerare legală pentru aceştia era indemnizaţia lunară, aşa că aceștia vor fi nevoiţi să dea înapoi toţi banii.

Decizia Curţii de Conturi susţine că toţi banii vor trebui să fie recuperaţi până la 31 ianuarie 2014. Juriştii Primăriei Ploieşti au formulat însă obiecţiuni la decizia Curţii de Conturi. Sporul de antenă pentru condiţii vătămătoare a fost introdus pentru funcţionarii care lucrează în clădiri în care nivelul de radiaţii este mai ridicat decât normele admise.

Pe Palatul Administrativ din Ploieşti sunt instalate mai multe antene. Legea spune că funcţionarii care deţin funcţii de demnitate publică nu au voie să primească acest spor. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.