Acasă Politic Ilfov: Șapte politiști din Ilfov află joi daca vor fi arestați

Ilfov: Șapte politiști din Ilfov află joi daca vor fi arestați

DISTRIBUIȚI

123681 – 24102013 – Şapte dintre cei 11 poliţişti ilfoveni din Pantelimon, audiaţi miercuri pentru luare de mită, au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei vor afla joi dacă vor fi arestaţi preventiv pentru 29 de zile.

Cei 11 poliţişti acuzaţi de luare de mită sunt audiaţi la sediul parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

”În cursul lunii octombrie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus începerea urmăririi penale faţă de 11 agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov – Poliţia Oraşului Pantelimon pentru comiterea, după caz, a infracţiunilor de: luare de mită, fals intelectual, abuz în serviciu contra intereselor publice”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Potrivit procurorilor, activitatea infracţională a constat, în principal, în primirea unor sume de bani de către agenţii de poliţie în cauză pentru a nu sancţiona abaterile contravenţionale constatate, care implicau suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, context în care, fie nu au întocmit procese-verbale de sancţionare contravenţională, fie au întocmit procese-verbale de sancţionare contravenţională pentru abateri mai puţin grave, dar care nu au fost săvârşite în realitate (inclusiv aplicarea, în fals, faţă de conducători auto a unor sancţiuni contravenţionale pentru abateri săvârşite ca pietoni). – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.