Acasă Politic Varsovia: Întâlnire oficiala intre presedintele Senatului Romaniei si presedintele Poloniei

Varsovia: Întâlnire oficiala intre presedintele Senatului Romaniei si presedintele Poloniei

DISTRIBUIȚI

123835 – 31102013 – Președintele Senatului României, Crin Antonescu, a avut la 30 octombrie a. c., o întâlnire oficială cu Bronislav Komorowski, președintele Polonei. În acest context, președintele Senatului a subliniat că România și Polonia sunt parteneri apropiați, de încredere, cu interese strategice compatibile, cu viziuni comune privind

importanţa Parteneriatului Estic, importanţa relaţiei transatlantice, dar şi promovarea unei politici comune la nivel european în domeniul energetic.

La rândul său, Bronislav Komorowski a subliniat stadiul excelent al cooperării dintre Polonia şi România în cadrul NATO şi Uniunea Europeană, precum şi bunele relaţii bilaterale în plan politic şi economic, salutând tendinţa de creştere a schimburilor economice şi interesul reciporc pentru valorificarea potenţialului existent, potrivit unui comunicat al Senatului.

Una dintre temele de interes abordate în cadrul întrevederii oficiale a vizat Summitul de la Vilnius, crearea unei perspective clare în procesul de aderarea a statelor membre ale Parteneriatului estic, precum Republica Moldova şi Ucraina. „Rolul nostru este de a apăra spiritul valorilor şi principiilor comune în cadrul Uniunii Europene şi de a duce mai departe acest spirit cu energii noi. Suntem preocupaţi de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova şi Ucraina, de a avansa în procesul de apropiere de UE. Este vorba de o opţiune foarte clară a clasei politice, a cetăţenilor din aceste două state, iar această opţiune merită susţinută şi încurajată. Cred că sunt îndeplinite toate condiţiile astfel încât la Vilnius să se dea un mesaj foarte clar din partea UE către aceste ţari, să fim apropiaţi, să împărtăşim aceleaşi valori”, a declarat Crin Antonescu.

Preşedintele Poloniei a fost de acord că acest moment trebuie valorificat, salutând progresele înregistrate de Republica Moldova şi Ucraina în procesul de reformă.

O altă temă abordată a vizat aderarea României la Spaţiul Schengen, partea polonă reafirmând sprijinul pentru ţara noastră în acest sens.

Pe de altă parte, Crin Antonescu şi-a exprimat satisfacţia pentru dinamica pozitivă a relaţiilor bilaterale între Polonia şi România, menţionând „interesul părţii române pentru organizarea unei şedinţe comune între cele două state”. În plus, partea română a mulţumit Poloniei pentru sprijinul permanent acordat comunităţii poloneze din România.

În final, cei doi oficiali au evocat personalitatea marcantă a omului politic Tadeusz Mazowiecki, fiind menţionată contribuţia acestuia la succesul mişcării anticomuniste în Europa de Est.

La vizita oficială a participat și deputatul Longher Ghervazen, reprezentantul minorității poloneze în Parlamentul României, și vicepreședintele Grupului parlamentar de prietenie, Dan Mihalache, secretar general adjunct al Senatului, precum și Ovidiu Dranga, ambasadorul României în Polonia. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.