Acasă Politic Bruxelles: Fondul european de ajustare la globalizare a ajutat 15.700 persoane sa...

Bruxelles: Fondul european de ajustare la globalizare a ajutat 15.700 persoane sa gaseasca noi oportunitati de munca

DISTRIBUIȚI

124180 – 14112013 – Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a ajutat 15.700 de lucrători concediaţi din cauza crizei economice şi a efectelor globalizării să găsească locuri de muncă în 2012, arată un raport adoptat joi de Comisia Europeană. FEG a oferit mai mult de 73,5 milioane euro pentru a veni

în ajutorul lucrătorilor din 11 state membre – Austria, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia,Olanda, România, Spania şi Suedia, care au fost completate cu 51,7 milioane euro provenind din resurse naţionale, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

            László Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, a declarat:„Fondul european de ajustare la globalizare s-a dovedit a fi un instrument eficace pentru a ajuta persoanele care şi-au pierdut locurile de muncă şi în special persoanele mai slab calificate şi defavorizate aflate în căutarea unui loc de muncă. Mă bucur că Parlamentul European şi Consiliul au convenit ca FEG să continue să funcţioneze în perioada 2014-2020 şi că acest fond va fi din nou în măsură să-i ajute pe lucrătorii concediaţi ca urmare a crizei economice. De asemenea, pentru prima oară, FEG va fi accesibil pentru lucrătorii cu contracte individuale de muncă încheiate pe perioadă determinată şi pentru persoanele care desfăşoară o activitate independentă, precum şi, în regiuni cu rate ridicate ale şomajului în rândul tinerilor, pentru tinerii care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare”

FEG oferă finanţare pentru măsuri concrete care urmăresc scopul de a-i sprijini pe lucrătorii concediaţi să îşi îmbunătăţească capacitatea de inserţie profesională şi să găsească noi oportunităţi de locuri de muncă. Un avantaj al FEG constă în faptul că acesta poate fi utilizat pentru a finanţa măsuri adaptate împrejurărilor specifice în care se află lucrătorii vizaţi. Aceste măsuri includ: activităţi intensive şi personalizate de asistenţă pentru căutarea unui loc de muncă, diverse tipuri de activităţi de formare profesională, de perfecţionare şi de recalificare, stimulente şi alocaţii provizorii pe durata măsurilor active, sprijinul pentru crearea de întreprinderi, mentoratul şi sistemele publice de ocupare a forţei de muncă.

Raportul arată că jumătate din lucrătorii (14.333 din 28.662) care au participat la cele 41 de iniţiative ale FEG deja finalizate în cursul anilor precedenţi au găsit noi locuri de muncă sau desfăşurau o activitate independentă la sfârşitul perioadei de asistenţă, iar un număr suplimentar de 1 069 de persoane urmau un program educaţional sau de formare pentru a-şi îmbunătăţi viitoarea capacitate de inserţie profesională.

Rezultatele în ceea ce priveşte reinserţia profesională sunt încurajatoare, având în vedere situaţia actuală dificilă de pe piaţa ocupării forţei de muncă şi ţinând cont de faptul că FEG sprijină lucrători care se confruntă cu împrejurări deosebit de dificile constând în concedieri în masă care afectează un anumit teritoriu şi că lucrătorii care beneficiază de ajutor se numără, de obicei, printre cei care au dificultăţi mai mari pe piaţa forţei de muncă, cum ar fi persoanele mai slab calificate sau defavorizate aflate în căutarea unui loc de muncă. – www.promptmedia.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.