Acasă Politic Bucuresti: Preşedintele CJ Argeş a fost condamnat la închisoare cu executare

Bucuresti: Preşedintele CJ Argeş a fost condamnat la închisoare cu executare

DISTRIBUIȚI

124079 – 11112013 – Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu, a fost condamnat, luni, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, care au admis astfel recursul procurorilor la decizia Tribunalului Bucureşti care îl condamnase pe Nicolescu la un an de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, luni, pe preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul privind contractarea de fonduri Phare de 900.000 de euro pentru patru unităţi şcolare, cu acte false, decizia nefiind definitivă. CAB a admis astfel apelul DNA împotriva sentinţei din 28 mai a Tribunalului Bucureşti, prin care preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au desfiinţat, în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond, l-au condamnat pe Constantin Nicolescu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea unor drepturi.

Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 66.518 lei care ar fi fost primită de Nicolescu cu titlu de mită de la Gheorghe Cornel Penescu, patronul societăţii Pic Piteşti.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins apelul lui Gheorghe Penescu, acesta rămânând astfel cu condamnarea de nouă luni de închisoare cu suspendare dispusă în mai de Tribunalul Capitalei.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la instanţa supremă.

În 28 mai, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe Constantin Nicolescu la un an de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită şi pe Cornel Penescu la nouă luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.