Acasă Politic Bucureşti: Bani pentru cercetare

Bucureşti: Bani pentru cercetare

DISTRIBUIȚI
Mihnea_Costoiu

124218 – 17112013 – România va beneficia de fonduri nerambursabile în valoare de 20 de milioane de euro prin intermediul programului „Cercetare în sectoarele prioritare”. Alocarea acestei sume reprezintă materializarea prevederilor Acordului de implementare a programului „Cercetare în sectoarele prioritare”,

semnat de ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, prin care România poate atrage granturi prin mecanismul financiar al Spaţiului Economic European.

            Beneficiarii direcţi sunt instituţiile naţionale de cercetare, precum şi partenerii din mediul economic care se încadrează în categoria IMM-urilor.

            „Aceste fonduri vor contribui la susţinerea unor importante proiecte de cercetare, care vor aduce cercetarea românească aproape de cea realizată în spaţiul european. Alocarea lor arată determinarea noastră de a face din sectorul cercetării unul dintre motoarele de dezvoltare ale României”, a declarat ministrul delegat Mihnea Costoiu.

            Fondurile sunt asigurate de Norvegia, Islanda şi Liecthenstein şi vor fi utilizate pentru implementarea de proiecte în următoarele domenii: ştiinţe sociale şi umaniste, energie regenerabilă, sănătate şi alimentaţie sănătoasă şi managementul protecţiei mediului. Norvegia este principalul contributor al programului, cu o contribuţie de 97%.

            Obiectivele majore ale granturilor SEE şi norvegiene sunt reducerea disparităţilor sociale şi economice în Spaţiul Economic European, respectiv întărirea relaţiilor bilaterale dintre statele donatoare şi cele beneficiare.

            În perioada de finanţare 2004-2009, România a beneficiat de granturi cu o valoare de aproximativ 100 milioane de euro pentru proiecte în domenii cheie, precum protecţia mediului, producţia sustenabilă, sănătate şi îngrijirea copilului, conservarea patrimoniului cultural şi dezvoltarea societăţii civile, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.