Acasă Politic Bucureşti: Comisarul Berbeceanu rămâne în arest

Bucureşti: Comisarul Berbeceanu rămâne în arest

DISTRIBUIȚI
berbeceanu1

berbeceanu1124282 – 20112013 – Judecătorii Curtii de Apel Bucuresti au decis marti prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare preventiva a fostului sef al BCCO Alba Iulia Traian Berbeceanu. Decizia Curtii de Apel poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie.    Traian Berbeceanu a fost arestat preventiv

pentru ca ar fi deconspirat mai multe perchezitii efectuate de procurorii DIICOT din Alba Iulia.

            Berbeceanu este acuzat de procurorii DIICOT de savarsirea infractiunilor de sprijinire a unui grup infractional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizarii organelor judiciare, marturie mincinoasa si fals in declaratii.

            Potrivit DIICOT, in exercitarea functiei, cu intentie, comisarul a ajutat membrii unei grupari de evazionisti prin furnizarea de informatii cu privire la activitatile investigative desfasurate de DIICOT sau de informatii referitoare la stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infractiuni economice de catre membrii gruparii ori cu privire la efectuarea unor activitati procesuale (perchezitii, audieri de martori etc.) sau prin comunicare de informatii cu privire la modalitatea in care vor putea evita probarea activitatilor infractionale desfasurate de acestia (atentionari cu privire la evitarea utilizarii comunicarilor prin telefon).

            Totodata, comisarul-sef al BCCO Alba Iulia, avand, in virtutea atributiilor de serviciu, date despre comiterea de catre membrii gruparii a unor fapte prevazute de legea penala, nu a luat masurile legale, desi statutul de politist il obliga in acest sens si, de asemenea, fiind audiat in calitate de martor intr-un dosar penal, a facut afirmatii neconforme cu realitatea referitor la imprejurari esentiale cu privire la care a fost audiat.

            Una dintre acuzatii este ca in luna octombrie 2012, Berbeceanu a fost contactat de viceprimarul din Deva, Ovidiu Mos, caruia i-a dezvaluit ca urmau sa se faca perchezitii peste cateva zile, unul dintre cei vizati fiind omul de afaceri Dorin Cupetiu. Ovidiu Mos i-ar fi transmis aceasta informatie lui Cupetiu.

            Dupa ce Berbeceanu a fost retinut, pe Internet, a fost postata o scrisoare atribuita comisarului, in care acesta sustine ca, in ultima perioada, asupra sa si a echipei pe care o conduce „se desfasoara o actiune marsava de mari proportii, organizata si coordonata de procurori ai DIICOT si ofiteri ai serviciilor de informatii”.- www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.