Acasă Politic Bucureşti: PNL trage de timp

Bucureşti: PNL trage de timp

DISTRIBUIȚI
antonescu_-_pontav

1antonescu_-_pontav24318 – 21112013 – Liderii liberali se vor reuni în şedinţă săptămâna viitoare pentru a decide dacă sprijină sau nu formarea comisiei de anchetă privind terenul cumpărat de Ioana Băsescu. Inițial, liberalii anunțaseră o ședință pentru astăzi. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat încă de miercuri seara, într-o emisiune tv, că fruntaşii liberali vor lua o decizie la momentul potrivit, nu sub presiunea unui ultimatum.

            „Este o problemă la care vom da răspunsul la momentul la care vom socoti că e normal, într-un termen rezonabil, nu sub ceea ce se prezintă deja ca un ultimatum dat de Victor Ponta”, a declarat Crin Antonescu.

            Crin Antonescu susţine în continuare că nu a discutat cu Victor Ponta despre comisia ce ar urma să ancheteze terenurile familiei Băsescu, iar Ponta a spus că a fost vorba de o neînţelegere. „Ne-am lămurit că eu am vorbit despre comisia mare, el a înţeles că e cea de la Senat, cu care e de acord”, a spus preşedintele PSD.

            În schimb, Crin Antonescu a ironizat faptul că Ponta l-a luat ca martor pe Daniel Constantin la discuţia telefonică prin care liberalul şi-ar fi dat acordul la înfiinţarea comisiei de anchetă. „S-a spus că s-a vorbit cu mine cu Daniel Constantin martor indirect. Nici la DNA-ul lui Băsescu nu se întâmplă aşa ceva. M-o fi confundat cu Daniel Constantin”, a declarat Antonescu.

            PSD a dat un ultimatum de 24 de ore liberalilor pentru a decide dacă se alătură colegilor din USL în comisia parlamentară ce va ancheta achiziţia de terenuri a familiei Băsescu. În schimb, Antonescu nu pare dispus să ia o decizie cu celeritatea dorită de PSD. – www.prompotmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.